Fosta gimnastă americană McKayla Maroney, multiplă campioană olimpică, s-a alăturat campaniei #metoo și a dezvăluit, pe Twitter, că a fost abuzată sexual în repetate rânduri de medicul echipei americane de gimnastică – Larry Nassar.
Potrivit afirmațiilor lui Maroney, abuzurile au durat șapte ani și au început când aceasta avea doar 13 ani.
„Am fost molestată de doctorul Larry Nassar, doctorul echipe de gimnastică a Statelor Unite. Doctorul Nassar mi-a zis că primeam <tratament medical necesar, care a fost oferit tuturor, de mai bine de 30 de ani>. Totul a început când aveam 13 ani, la unul dintre primele mele cantonamentele cu echipa naţională, în Texas, şi nu s-a terminat până când am renunţat la sport. Eram ameninţată de câte ori omul aceasta avea o şansă. S-a întâmplat şi la Londra, chiar înainte ca eu şi echipa mea să câştigăm medalia de aur, s-a întâmplat chiar şi înainte ca eu să câştig medalia de argint. Cea mai înfricoşătoare noapte a fost când aveam 15 ani. Am zburat toată ziua şi toată noaptea ca să ajung cu echipa la Tokyo. Mi-a dat o pastilă pentru somn în timpul zborului şi următorul lucru pe care mi-l amintesc este că m-am trezit cu el, într-o cameră de hotel, priminind
Jocurile Olimpice trebuie să aducă bucurie şi speranţă oamenilor. Inspiră lumea să lupte pentru visuri, să creadă că totul este posibil prin muncă şi dedicare. Îmi aduc aminte că mă uitam la Jocurile Olimpice din 2004, aveam 8 ani, şi îmi spuneam că într-o zi voi fi şi eu acolo, concurând pentru ţara mea. Din afară pare o poveste extraordinară. Am reuşit, dar nu am ajuns acolo fără să plătesc”, a mai spus Maroney.
Fosta gimnastă și-a încheiat mărturia încurajând și alte femei care au îndurat astfel de abuzuri sexuale să le denunțe:
„Este posibil să stopăm acest tip de abuz? Este posibil ca suprevieţuitorii să vorbească fără să îşi pună cariera şi visurile în pericol? Sper. Tăcerea noastră le-a persoanelor greşite putere pentru prea mult timp. E timpul să ne luăm puterea înapoi. Şi niciodată nu e prea târziu ca să vorbim”.
Acum în vârstă de 21 de ani, McKayla Maroney și-a încheiat cariera de gimnastă în 2016, având în palmeras o medalie olimpică de aur, în concursul pe echipe, și trei titluri mondiale.
În prezent, medicul Nassar se află în arest, sub acuzațiile de pornografie infantilă și abuz sexual. Pe numele lui au fost depuse peste 50 de plângeri de abuz sexual.
Citește și – O legendă a gimnasticii rupe tăcearea: a fost violată la lot
Citește și – Câţi bani câştigă un campion olimpic, în funcţie de ţara din care provine
Foto – Northfoto
Ultima modificare octombrie 20, 2017 1:02 pm