Călin Georgescu și Crin Antonescu ar avea cele mai mari șanse de a ajunge președinte al României, potrivit unui sondaj Avangarde, obținut de Libertatea. Acest sondaj este primul realizat după anularea alegerilor prezidențiale.
Călin Georgescu și Crin Antonescu, printre preferații românilor la alegerile prezidențiale
Sondajul a fost realizat în perioada 10-16 ianuarie 2025 și este „autofinanțat, nu a fost comandat de niciun partid politic”, a declarat sociologul Marius Pieleanu, cel care deține institutul Avangarde, pentru Libertatea.
Potrivit acestui sondaj, Călin Georgescu ocupă primul loc în intenția de vot a românilor, la 13 procente distanță de Crin Antonescu, candidatul comun PSD-PNL-UDMR.
La întrebarea: „Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale (turul 1), cu cine ați vota?”, pe primul loc a ieșit Călin Georgescu (38%), urmat de Crin Antonescu (25%), Nicușor Dan (17%), George Simion (6%) și Elena Lasconi (6%). Diana Șoșoacă este ultima, cu 5%.
Potrivit datelor obținute în urma sondajului Avangarde, Călin Georgescu ar putea câștiga primul tur al alegerilor, indiferent cine este contracandidatul său, Crin Antonescu, primarul Capitalei Nicușor Dan, președintele AUR George Simion și președinta USR Elena Lasconi.
Metoda de culegere a datelor a fost prin interviuri telefonice, pe un eșantion de 1.354 de persoane, iar eroarea maximă este de ±2,6%, la un nivel de încredere de 95%.
CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale
La alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024, Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR) au obținut cele mai multe voturi, calificându-se în turul 2.
Însă, pe data de 6 decembrie, Curtea Constituțională a României (CCR) a anulat rezultatele primului tur, după ce documente desecretizate și prezentate în ședința CSAT au arătat că Georgescu a beneficiat de finanțări dubioase, promovări suspecte pe TikTok pentru creșterea rapidă a popularității și ingerințe ale Rusiei în procesul electoral.
Datele alegerilor prezidențiale din acest an sunt 4 mai – primul tur și 18 mai – turul al doilea.
Călin Georgescu nu a anunțat încă dacă va mai candida sau nu la alegerile prezidențiale.