O femeie sin București a povestit în mediul online cum a fost amendată de controlorii STB, după ce a circulat cu tramvaiul, deși își plătise călătoria prin SMS.
Bucureșteanca spune că s-a urcat în tramvaiul 21, a trimis un sms pentru a-și plăti drumul, dar controlorii responsabili cu verificarea biletelor i-au dat o amendă de 800 de lei, argumentând că nu a procedat corect când a trimis SMS-ul după urcarea în mijlocul de transport.
În data de 23.09.2022, ora 8.20, am urcat în tramvaiul 21. M-am așezat pe scaun, scot telefonul să dau SMS la 7458. Urcă controlorii în 21 și unul îmi cere cartela la verificat. Îi explic că nu am cartela încărcată, pentru că am dat SMS la ei. Îmi spune «amenda 800 lei sau plătești 80 lei pe loc, dacă nu, te bag la ANAF», cu pretextul «dragă ca să vedeți toți că SMS trebuie dat din stație». Unde scrie că trebuie să dăm SMS în stație?
Dacă, Doamne ferește, tramvaiul nu vine, cum să dau SMS în stație? Când urcați voi, ăștia care faceți controale, nu mai blocați aparatele și SMS, lăsați lumea să ponteze. Nu le blocați aparatele în nas și dați amenzi aiurea, că, într-o buna zi, o să răspundeți în fața legii. Rușine – a scris femeia, pe grupul ”Reclamații STB”.
Citeşte şi: Un copil de 5 ani din Găești s-a înecat în piscina casei. Mama copilului, găsită spânzurată
Cei care au văzut postarea au reacționat, spunându-și părerea despre cele pățite de femeie.
Eu pregătesc SMS-ul înainte, iar când oprește tramvaiul în stație, înainte să urc, îl trimit, durează 1 secundă trimiterea lui. Cred că este cel mai ok așa. Nu riști nimic.
SMS-ul trebuie trimis înainte să te urci în tramvai.
SMS-ul trebuie trimis înainte de a urca în autobuz/troleu/tramvai. Eu cred că ești genul care merge moca și validează doar când vede controlorii. Nu-s ca alții să mă bucur de răul altuia, dar sper ca întâmplarea asta să-ți fie învățătură pe viitor și să validezi mereu când folosești transportul în comun!
Cine a făcut aceste legi cred că nu circulă cu STB.
Odată ce banii au fost luați, tu ai călătorie valabilă, vrăjeală cu Anaful… – sunt câteva dintre mesajele internauților.
Foto – Facebook
Ultima modificare septembrie 29, 2022 2:25 pm