Borcanele cu murături și conservele cu zarzavaturi, tocană și zacuscă puse în cămară, pentru iarnă, reprezintă o tradiție românească veche. Și chiar dacă uneori poate părea complicat, atunci când ai tot ce îți trebuie la îndemână, lucrurile se simplifică. În plus, aceste borcane cu murături și alte bunătăți făcute în casă sunt de cele mai multe ori o alegere mai gustoasă și mai sănătoasă decât ce putem găsi în comerț.
Acest articol conține linkuri cu coduri de marketing afiliat, ceea ce înseamnă că dacă veți comanda online produse din magazinele promovate, un procent din valoarea achiziției intră în contul de afiliere al Unica.ro. Mai multe detalii despre marketingul afiliat, pe profitshare.ro sau 2performant
Știm deja cu toții câte vitamine, minerale și nutrienți importanți conțin fructele și legumele proaspete, însă nu sunt deloc de neglijat beneficiile murăturilor și legumelor conservate pentru iarnă. În plus, multe dintre aceste produse puse în borcane, în cămară, ne desfată cu gustul lor și, câteodată, parcă ne întorc în timp și ne amintesc de copilărie.
Murăturile au o istorie foarte veche, se spune că însăși Cleopatra ținea diete cu murături, iar soldații romani considerau că murăturile îi fac mai puternici.
Dincolo de legende însă, murăturile și legumele conservate la borcane au beneficii dovedite.
Legumele murate au un conținut bogat de vitamina C, A și K, precum și de minerale de preț precum fier, calciu și potasiu. Acestea ajută la întărirea sistemului imunitar, previn și tratează anemia, întăresc oasele și asigură sănătatea ochilor.
În plus, datorită conținutului de probiotice naturale, murăturile mențin sănătatea aparatului digestiv și ajută digestia.
Antioxidanții din murături sunt, de asemenea, foarte importanți pentru că luptă împotriva radicalilor liberi. Radicalii liberi sunt substanțe chimice formate în mod natural în corp, care distrug celulele și declanșează anumite afecțiuni. Spre deosebire de legumele gătite, murăturile își păstrează intactă cantitatea și calitatea de antioxidanți – vitamina C, betacaroten, licopen și altele.
Dacă beneficiile aduse de murături sunt nenumărate, iar gustul acestor preparate inconfundabil, de ce să nu le avem în propria cămară? Iată ce borcane poți folosi pentru a pune murăturile și legumele preferate. Acestea sunt rezistente și, odată făcută investiția, le poți folosi ani la rând:
Borcane pentru murături
În funcție de cantitatea de murături pe care vrei să o pui și de spațiul de depozitare pe care îl ai, poți folosi diferite dimensiuni de borcane.
Ideale pentru a pune gogoșari feliați, castraveți mici, conopidă, ciuperci sau alte legume murate, acest set de 12 borcane de sticlă a câte 370 ml cu capace. Borcanele sunt fabricate din sticlă groasă, rezistență la fierbere și sterilizare. Recipientele mici cu murături și zarzavaturi sunt ideale atunci când vrei să consumi conținutul la o singură masă și astfel nu va mai fi nevoie să le ții desfăcute la frigider.
De asemenea, ideale pentru a pune castraveți murați, gogoșari, ardei copți și altele dintre legumele tale preferate, sunt aceste seturi, tot cu câte 12 borcane de 720 ml cu capace incluse.
Borcanele din sticlă sunt în sine o investiție pentru că pot fi spălate, sterilizate și utilizate mulți ani la rând.
În cazul în care ai suficient spațiu pentru depozitare sau îți dorești să pui murături asortate într-un singur borcan, pentru un plus de savoare și culoare, poți opta pentru borcane mai încăpătoare. Astfel, poți opta pentru un pachet cu 8 borcane din sticlă de 5 litri fiecare. Avantajul acestor pachete cu borcane de sticlă este că au și presă pentru murături inclusă. Așadar, procesul de așezare a legumelor în borcan va fi unul și mai ușor.
O altă opțiune pentru a te asigura că murăturile și conservele sunt corect depozitate o reprezintă borcanele cu închidere ermetică. Poți alege un set de 6 borcane a câte 3 litri, cu capace ermetice. Acestea au gura largă, astfel încât să puteți așeza și scoate cu ușurință legumele, ori de câte ori este cazul.
Borcane cu capac pentru conserve
Atunci când vorbim despre bunătățile din cămară, nu putem să nu ne gândim la zacuscă, gemuri, dulcețuri și alte rețete delicioase ce ne amintesc de anii copilăriei. Cu siguranță conservele puse în casă sunt mult mai gustoase decât din cele din comerț, indiferent că vorbim despre compot, dulceață, ori de zacuscă sau tocană.
Se spune că esențele tari se găsesc în recipiente mici și tindem să credem că și gemurile și dulcețurile cele mai gustoase se pot pune în borcane cat mai mici. Un set de 24 de borcane a câte 110 ml fiecare este numai bun în acest caz. Borcanele au capace incluse, pot fi etichetate corespunzător și depozitate cu grijă. În plus, datorită aspectului atrăgător, acestea pot fi dăruite celor dragi. Cine nu ar aprecia un borcan cu bunătăți făcute în casă?
Pentru un plus de culoare în cămară și un aspect deosebit, putem alege un set de 4 borcane a câte 75 de ml cu capace colorate. Acestea pot fi umplute cu cele mai deosebite dulcețuri și gemuri și sunt ideale pentru a fi dăruite prietenilor sau familiei.
Chiar dacă gustul este foarte important, atunci când așezăm bunătățile pe masă contează cu siguranță și aspectul. Așadar, dacă ne dorim borcane deosebite pentru conservele noastre, există o mulțime de opțiuni în ceea ce privește forma. Putem alege un borcan de 250 de ml, ușor turtit, cu capac deja etichetat.
De asemenea, putem opta pentru un borcan hexagonal de 106 ml. Ambele variante sunt practice, ușor de folosit și cu un aspect deosebit.
Borcane de plastic cu capac ieftine
Atunci când vrem să punem varză sau gogonele sau alte murături asortate pentru iarnă, putem alege și borcane de plastic mari. Avantajul acestora este că sunt mai ieftine și ușor de depozitat. În plus, nu există riscul să se spargă. Mai mult, la fel ca și borcanele de sticlă, și cele de plastic pot fi folosite mai mulți ani la rând dacă sunt bine spălate imediat după ce sunt golite.
Un borcan de plastic de 10 litri sau un borcan de 15 litri din plastic sunt alegerea perfectă dacă vrei să pui gogonele, castraveți sau gogoșari umpluți pentru iarnă. Acestea au capace care se închid ermetic și, astfel, murăturile își vor păstra gustul timp îndelungat.
Dacă nu ai suficient spațiu pentru depozitare sau îți dorești să pui o cantitate mai mică de murături, un borcan de plastic de 5 litri poate fi varianta ideală. De asemenea, acest tip de borcan are presa inclusă pentru a așeza mai bine legumele și a le păstra corect.
Atunci când vrei să pui varză murată, de cele mai multe ori este nevoie de recipiente mari și încăpătoare. De asemenea, în acest caz este important ca gura să fie suficient de largă. Poți opta pentru un bidon de plastic de 60 de litri. Așa vei avea suficientă varză pentru sarmalele de Crăciun, pentru salate delicioase sau pentru a prepara o delicioasă varză călită.
Dacă deja ai achiziționat borcane de murături sau ai unele mai vechi pe care alegi să refolosești în fiecare an, e posibil să ai nevoie de capsatoare pentru borcane. Există anumite tipuri de capace care necesită să fie fixate cu ajutorul capsatoarelor. O închidere ermetică este esențială pentru ca murăturile și conservele să se păstreze în stare bună luni de zile la rând.
De asemenea, după ce capacele au fost închise ermetic poate deveni dificil să le desfacem. Din acest motiv, este bine să avem oricând la îndemână un desfăcător rezistent.
Un desfăcător de plastic pentru sticle și borcane este ideal în orice bucătărie. Așezați deschizătorul pe capac la dimensiunea potrivită, rotiți-l și deschideți cu ușurință. Nu va aluneca și vă va scuti de efortul deschiderii capacelor. Mai mult decât atât, vă face să evitați riscul de a folosi un cuțit pentru a deschide capacul și reduce șansele de a vă răni.
Un alt model de deschizător universal pentru capace este cel din metal. Este rezistent, ușor de manevrat și potrivit pentru orice dimensiune de borcane.
Odată ce ai achiziționat borcanele și ustensilele necesare, ai grijă să alegi legume și fructe proaspete și să le pui la conservat imediat după ce le cumperi pentru a păstra nutrienții din ele.
Să pui murături și conserve poate părea complicat, mai ales dacă nu ai mai făcut asta până acum. Rezultatele însă vor fi pe măsura efortului, iar gustul bunătăților de casă nu se compară cu nimic din ce poți găsi în comerț.