Biserica Ortodoxă Română a anunțat că a luat noi măsuri în lupta împotriva #coronavirus. Reprezentanții Patriarhiei au anunțat că nu se vor mai organiza slujbe în incinta Bisericii.
Începând cu data de 19 martie slujbele vor fi ținute doar în aer liber. Mai mult, preoții au fost îndemnați să amâne slujbele, dacă nu sunt urgențe. Astfel, duminică dimineață, Liturghia va fi ținută afară.
De altfel, Sfântul Sinod, adunarea înalților prelați din Biserica Ortodoxă Română, respectă măsurile impuse de autorități și au decis, astfel, ca slujbele religioase să se desfășoare doar în aer liber, lângă lăcășul de cult, în apropierea acelor altare de vară sau în pridvorul bisericilor, notează Știrile ProTV.
Mai mult, chiar dacă slujba se va ține afară, la ea nu au voie să participe mai mult de 100 de persoane în același timp, iar credincioșii care se află în același loc trebuie să păstreze o distanță de minimum un metru unul față de cealalt.
În interiorul Bisericilor se vor citi rugăciuni individuale, iar preoții pot spovedi doar individual, adică o singură persoană va intra în Biserică.
Patriarhia Română roagă preoții să dea dovadă de realism, să acționeze în conformitatea cu situația din România și să îndemne spre preotecția credincioșilor.