Blue Air a anunțat recent în că va înapoia banii pe bilete pasagerilor afectați de suspendarea zborurilor din România doar cu o anumită condiție. Amintim că pe 6 septembrie, compania aeriană a anunțat anularea tuturor zborurilor din România, până pe 12 septembrie. Decizia ”neprevăzută” a fost luată după ce Ministerul Muncii a poprit conturile companiei, iar aceasta a intrat în imposibilitatea achitării costurilor necesare zborurilor zilnice.
Reprezentanții companiei au spus acum că românii își vor primi banii pe bilete doar dacă cei doi investitori străini care negociază în această perioadă preluarea operatorului low-cost vor cumpăra compania, notează observatornews.ro.
Redresarea Blue Air, respectiv reluarea operaţiunilor de transport aerian de pasageri, implică o colaborare strânsă şi sprijinul din partea tuturor partenerilor comerciali, dar şi al tuturor instituţiilor publice şi autorităţilor din România, eforturile depuse de managementul executiv, Consiliul de Administraţie şi acţionariatul societăţii, fiind insuficiente în lipsa unei astfel de colaborări.
Citeşte şi: Oana Lis, din ce în ce mai îngrijorată de starea de sănătate a lui Viorel Lis. „I-am făcut rost de loc de veci”
Blue Air îşi exprimă disponibilitatea permanentă a conducerii executive a societăţii, de a transmite toate informaţiile şi informările necesare, şi de a participa la absolut orice discuţie necesară cu factorii decizionali din cadrul instituţiilor publice şi autorităţilor ce pot ajuta la redresarea companiei, într-o manieră unitară şi organizată.
Aşa cum am precizat în comunicările anterioare, un alt factor esenţial este aportul în numerar adus de unul dintre cei doi investitori cu care ne aflăm în discuţii – a transmis, joi, Blue Air.
Rambursarea sumelor datorate pasagerilor pentru biletele cumpărate depinde doar de reluarea activității de vânzare a Blue Air.
Pasagerii care au fost anunțați de anularea zborurilor au primit opțiunile următoare: de reprogramarea călătoriei pe următorul zbor disponibil, de rambursare în portofelul electronic (Blue Air oferind un bonus în procent de 25%, din valoarea biletului achiziționat drept compensare pentru neplăcerile create pasagerilor) sau de rambursare a biletelor cumpărate.
În jur de 230.000 de pasageri au fost afectați de anularea zborurilor Blue Air, reprezentând aproximativ 77.000 rezervări bilete de călătorie, conform datelor anunțate de Blue Air.
Foto – 123rf.com
Ultima modificare septembrie 15, 2022 3:58 pm