Alan Knight, în vârstă de 47 de ani, este un artist condamnat care, timp de doi ani, a reuşit să fenteze aplicarea pedepsei şi, de câte ori oamenii legii veneau să îl ia la închisoare, el se prefăcea că este în comă.
Poliţia din Scoţia a atras atenţia şi asupra faptului că bărbatul a trăit în toată această perioadă din ajutorul social pe care îl încasa pentru handicapul la care era încadrat. Suma la care se ridică prejudiciul făcut de acesta este de 65.000 de dolari.
Când a fost tras la răspundere, Alan Knight le-a spus autorităţilor că s-a rănit la coloană cu uşa de la garaj, fapt ce i-a determinat paralizia, şi că, din când în când, intră în comă. Citeşte mai multe pe Libertatea.ro