Bacalaureat 2012: ce fel de subiecte primesc elevi la proba de competenţe digitale

.

Una din probele nou introduse la examenul de bacalaureat, proba de competenţe digitale probabil că nu le dă emoţii tinerilor obişnuiţi deja cu internetul şi calculatorul.
Iată ce fel de subiecte pot primi ei între 18 şi 22 iunie.

Localizaţi directorul (folderul) examen, aflat pe Desktop, şi creaţi fişierul text nume.txt în acest director. Introduceţi textul Competenţe digitale în primul rând al fisierului, apoi salvaţi fişierul.

Accesaţi un motor de căutare si căutaţi informaţii despre poetul Mihai Eminescu.

Utilizând aplicaţia Calculator (accesoriu al sistemului de operare) calculaţi valoarea radicalului de ordin doi (sqrt) din numărul 2010 şi scrieţi pe foaia de examen rezultatul obţinut, cu primele două zecimale exacte.

Scrieţi numele unei aplicaţii care poate fi utilizată pentru navigarea pe Internet (browser).

Memoria RAM are proprietatea că este: a. accesibilă numai pentru citire b. accesibilă numai pentru scriere c. descriptivă d. volatilă

Închiderea ferestrei active a unei aplicaţii se poate realiza folosind combinaţia implicită de taste: a. ALT şi ESC b. ALT şi F4 c. ALT şi TAB d. CTRL şi F4

Deschideţi fisierul comp_w, existent în directorul (folderul) examen, aflat pe Desktop.
a. Scrieţi pe foaia de examen dimensiunea fontului utilizat în titlul documentului.
b. Inseraţi la sfârşitul primului paragraf o notă de subsol (Footnote) având asociat textul
explicativ Proba de evaluare a competenţelor digitale.
c. Formataţi al doilea paragraf astfel încât acesta să fie aliniat centrat.
d. Pentru tabelul aflat în document, aplicaţi un fond de culoare galbenă pentru toate celulele
sale.
Foto: Northfoto

    
Vedete din Romania Vedete internationale