Examenele la BAC 2020 vor continua cu sesiunea de toamnă, în perioada 18 - 21 august. Toți cei care au picat sau nu s-au putut prezenta în prima sesiune sau la sesiunea specială vor mai avea o șansă luna viitoare.
Elevii care vor să se înscrie la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2020 o vor putea face în perioada 13 – 27 iulie. Așa cum a fost și în primele două sesiuni, probele orale vor fi echivalate cu mediile din liceu sau cu certificate obținute la respectivele discipline, în urma unor examene specifice.
Pentru a promova la BAC 2020, candidații trebuie să obțină cel puțin media 6 la examene. Elevii vor susține trei sau patru probe (în cazul în care există examen la limba maternă), iar nota finală de la BAC este media aritmetică a celor trei sau patru note, potrivit Libertatea.ro.