Avocata Elodiei Ghinescu: „În închisoare, Cioacă este privit ca un VIP. Are regim preferențial”

.

Pe 29 august s-au împlinit 14 ani de la misterioasa dispariției a avocatei Elodia Ghinescu. Elodia a fost căsătorită cu Cristian Cioacă, fost inspector de poliție, i-ar din relația lor a rezultat un copil, Patrik (16 ani), născut în luna ianuarie a anului 2005. După atâtția ani, cazul Elodiei este, încă, un mister.

Potrivit autorităților, Elodia avea un amant, iar Cioacă ar fi ucis-o din gelozie. Cadavrul Elodiei Ghinescu nu putut fi găsit nici până în ziua de astăzi. În 2014, Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Pitești, pentru „lovituri cauzatoare de moarte”, la 15 ani și 8 luni de închisoare. Cristian Cioacă își execută pedeapsa în Penitenciarul Colibași, din Mioveni, județul Argeș.

„El a primit maximul de la „lovituri cauzatoare de moarte”. I s-a schimbat încadrarea la Curtea de Apel din omor în lovituri cauzatoare de moarte și maximul pedepsei este de 12 ani și i s-a mai aplicat pedeapsă pentru că i-a violat corespondența, a prezentat în presă conținutul e-mailurilor și a ajuns la 15 ani și 8 luni.”, a spus Crina Radu, avocatul familiei Ghinescu, potrivit WOWbiz.ro.

Citeşte şi: Fostul soț al Elodiei Ghinescu, găsit mort în casă. Bărbatul avea 45 de ani

Avocatul a vorbit și despre comportamentul soțului Elodiei, dar și despre condițiile în care el stă după gratii.

„Comportamentul lui este unul normal în penitenciar, nu este un comportament excepțional, ieșit din comun. Este un comportament normal, cum ar trebui să aibă orice persoană acolo.

Nu a existat presiune, pentru că el se bucură în penitenciar de anumite facilități. El este privit ca un VIP. Locuia cu o singură persoană în celulă, avea așa un privilegiu. Aducea hainele pe care le primeau deținuții, le împărțea. Avea un privilegiu, nu a fost niciodată mutat din penitenciarul acela. Restul pot să stea câțiva în cameră, el stă cu o singură persoană. Cristian Cioacă a fost în permanență ținut acolo și a avut un regim preferențial”, a adăugat Cristina Radu, potrivit sursei citate mai sus.

Citeşte şi: Mama Elodiei Ghinescu nu-și poate vedea nepotul: „Mătușa lui Cioacă îl crește. L-a învățat de rău!”

Mama Elodiei trăiește o adevărată dramă de la dispariția fiicei sale

Mama Elodiei mai smărturisea, acum câteva luni, că de când fata ei a dispărut, ea trece printr-un calvar,  neputându-și reveni după pierderea Elodiei.

„Numai eu știu ce simt și cât plâng noapte de noapte de când fiica mea nu mai este. Seara este jale, seară de seară mă gândesc la ea. Când a venit să mi-l prezinte pe Cioacă, eu i-am zis din prima că este schizofrenic, dar ea nu a vrut să mă asculte. Vă rog să îl întrebați pe Cioacă, la penitenciar, unde este fiica mea. Ce a făcut cu cadavrul ei? Mă înțeapă inima numai când mă gândesc la ea. Cioacă este criminalul, el este vinovatul. Nu mai vreau să răscolesc unele lucruri din trecut că și așa sunt distrusă sufletește. M-am obișnuit cu ideea, asta este. Am momente când plâng continuu, singură, după care îmi șterg lacrima și merg mai departe. Cioacă este criminalul a făcut asta sub influența familiei sale”, spunea mama Elodiei, în primăvară.

Foto – Arhivă

Ultima modificare octombrie 15, 2021 11:56 am

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale