Auroville, orașul în care nu există religie, politică și bani. Cum trăiesc oamenii de acolo

.

Într-o lume în care politica, banii și religiile continuă să conducă a fost construit un oraș în care locuitorii trăiesc cu adevărat liberi, fără să țină cont de toate aceste lucruri. Auroville, sau Orașul Zorilor, a fost fondat în anul 1968 și este locuit de 3.300 de persoane.

Mirra Alfassa, numită și „Mama” a fost cea care a fondat acest oraș, dorindu-și crearea unui loc pe care nimeni să nu și-l aroge.

„Auroville vrea să fie un oraș universal în care bărbații și femeile din toate țările să poată trăi în pace și armonie progresivă, mai presus de toate crezurile, toate politicile și toate naționalitățile. Scopul Auroville este de a resliza unitatea umană”, se arată pe site-ul orașului.

Auroville, orașul în care nu există religie, politică și bani

Auroville este un oraș care nu respectă standardele obișnuite. Aici, oamenii nu cunosc sărăcia și nici conflictele. Inițial, Auroville, care poate găzdui până la 50.000 de persoane, a fost construit pentru a fi primul oraș internațional UNESCO însă, mai târziu, a ajuns să se auto-guverneze.

În acest oraș care se află la 150 de kilometri de metropola indiană Chennai, trăiesc reprezentanți a peste 50 de naționalități și culturi diferite. Aceștia trăiesc în armonie și nu folosesc bani pentru a supraviețui. Totul se realizează prin intermediul sistemului de schimb.

Potrivit atlas-geografic.net, clădirile au fost realizate pe baza unei arhitecturi experimentale și se află în continuă schimbare. Mai exact, structurile încearcă să optimizeze utilizarea energiei din surse regenerabile și să promoveze reutilizarea și reciclarea materialelor folosite.

Ceremonia de înființare a orașului, care a avut loc pe 28 februarie 1968, a avut loc în prezența reprezentanților a 124 de țări. Aceștia au pus o mână de pământ din patria lor într-o urnă, ca simbol al unității.

Citește și: Ea este femeia cu cei mai proeminenți pomeți din lume. Cum arăta înainte de intervențiile estetice / Foto

Citește și: Trucul genial cu hârtia de copt care te ajută să cureți depunerile de calcar / Video

Cele patru puncte ale statutului orașului

La ceremonia de inaugurare a Auroville s-a citat și statutul orașului, bazat pe patru puncte, potrivit Wikipedia.

  • Auroville nu aparține în particular nimănui, ci întregii umanități. Cei ce locuiesc în oraș trebuie să fie servitori fideli ai Conștiinței Divine.
  • Este spațiul educației continue, al progresului constant și al tinereții fără bătrânețe.
  • Folosind toate avantajele descoperirilor umane, Auroville se dorește a fi o punte între trecut și viitor.
  • Auroville va fi un spațiu al cercetărilor ce vizează Unitatea Umană.

În Auroville există 15 ferme cu o suprafață de 160 hectare, care le oferă rezidenților alimentele necesare supraviețuirii.

Citește și: Curiozități despre Rusia. Ce nu știai despre cea mai mare țară din lume

Citește și: O fetiță a făcut o descoperire uluitoare. Lucrurile găsite sunt mai vechi de 1000 de ani

8 lucruri interesante despre Auroville

1. Auroville este cunoscut și ca Orașul Zorilor

2. Fondatoarea orașului, Mira Alfassa este numită „Mama”

3. În Auroville au fost construite case pentru 50.000 de persoane din întreaga lume, iar acum are o populație de doar 3.300 persoane.

4. Auroville are la bază trei zone: A păcii, zonele orașului și centura verde

5. În Auroville nu sunt folosiți bani, ci un aurocard pentru tranzacții

6. Sistemul de sănătate și electricitatea sunt gratuite pentru rezidenți

7. Educația este gratuită, iar studenții au flexibilitatea de a studia disciplinele în ritmul lor

8. Orice ban câștigat contribuie la întreținerea orașului

Vezi în Galeria FOTO de mai sus cum arată Auroville, singurul oraș fără politică, religie și bani

Sursă foto: Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton