Anotimpul și luna în care te-ai născut spun totul despre tine

.
Eşti născută vara, sub imperiul soarelui? Eşti o fire optimistă, binedispusă şi puternică. Dacă ai venit pe lume iarna, frigul te-a făcut ambiţioasă, rezistentă şi exigentă. Cercetătorii spun că o parte din trăsăturile noastre de caracter seamănă cu anotimpul în care ne-am născut.

Legătura puternică dintre personalitate şi anotimpul în care ne-am născut nu mai este demult doar o speculaţie interesantă. Studiile recente demonstrează că vremea şi lumina soarelui la momentul naşterii ne influenţează din plin caracterul, sănătatea şi chiar capacităţile intelectuale. Copiii născuţi toamna sunt mult mai atraşi de sport, decât cei născuţi în restul anului. Note mari la şcoală se pare că au, în general, copiii născuţi primăvara. În ceea ce priveşte sănătatea, cei născuţi iarna şi vara sunt predispuşi unui număr mai mare de afecţiuni, decât cei născuţi toamna.

Lumina joacă un rol important în dezvoltarea mentală şi psihică a bebeluşului, în primele zile după naştere. Cum era vremea când te-ai născut?

Ceasul biologic reglează dispoziţia omului, dar şi condiţiile atmosferice în care ne-am născut lasă asupra noastră o amprentă adâncă. Se spune că persoanele născute vara sunt mai vesele şi mai active, iar cele născute iarna sunt mai retrase şi mai leneşe. Generalizările sunt, însă, înşelătoare, pentru că vremea se schimbă foarte mult de la începutul unui anotimp, până la sfârşitul lui. Martie este rece şi ploios, uneori mai ninge, spre deosebire de luna mai, când vara începe să îşi intre în drepturi. Ca atare, unii cercetătorii au aprofundat studiile în funcţie de echinocţiuri şi solstiţii, luând în calcul luna în care ne-am născut. Astfel, persoanele născute din februarie până în aprilie sunt mai interesate de noutăţi şi mai impulsive, decât cele născute din octombrie până în ianuarie, care sunt mai degrabă caractere reflexive şi ordonate. Aceasta este una din concluziile unui studiu realizat în 2001 de un grup de cercetători suedezi.

Citește mai multe despre anotimpul în care te-ai născut pe Libertatea.ro.

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton