Meteorologii anunță că vremea va fi mai rece în weekend-ul 7 – 8 octombrie decât în mod obișnuit pentru această perioadă, ploile se vor extinde, iar în unele zone precipitațiile vor fi chiar și sub formă de lapoviță și ninsoare.
Cum va fi vremea sâmbătă
În regiunile sudice şi de sud-est, vremea se va răci accentuat, iar în restul teritoriului, temperatura aerului va avea valori apropiate de cele din intervalul anterior, sub cele normale la această dată. La nivelul întregii ţări, vor fi maxime cuprinse între 8 şi 16 grade, uşor mai ridicate pe litoral şi minime între 2 şi 9 grade, mai ridicate în Deltă şi pe litoral. În jumătatea de sud-est, cerul va fi mai mult noros şi va ploua. Cu precădere în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, local, cantităţile de apă vor fi însemnate şi se menţin condiţii de descărcări electrice.
La munte, în general, la înălţimi de peste 1500 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare cu depunere de strat consistent de zăpadă la altitudini mari. În celelalte zone, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua slab.
Vântul va avea intensificări în sud-estul ţării şi pe crestele montane cu viteze la rafală de peste 55-60 km/h, iar în rest va fi slab şi moderat. La munte, vremea va continua să se răcească. Înnorările vor persista şi pe arii relativ extinse va ploua, în timp ce, la altitudini mai mari de 1500 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali local, cantităţile de apă vor fi însemnate. Vântul va avea intensificări temporare, iar pe creste, vitezele la rafală vor depăşi 55…60 km/h.
Cum va fi vremea duminică
Duminică, vremea se va răci accentuat în toată țara. În cursul zilei, cerul va fi acoperit de nori în vest, centru și în nord, unde vor fi precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, precum și la munte, unde va continua să ningă viscolit la altitudini de peste 1800 metri. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari pe creste.
În nordul Moldovei și zona Carpaților Orientali, cantitățile de apă vor depăși 15 – 20 l/mp. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare și doar izolat vor fi posibile preciptații slabe. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 și 10 grade, ușor mai ridicate în Dobrogea, iar cele minime se vor situa între – 7 și 2 grade Celsius.
Foto – Shutterstock
Ultima modificare octombrie 6, 2017 2:23 pm