ANM a emis mai multe avertizări de tip cod galben atât de caniculă, cât și de furtuni. Fenomenele meteo extreme, care provoacă stres termic din ce în ce mai greu de suportat de organismul uman, își fac simțită prezența și la începutul acestei săptămâni.
Ziua de luni debutează cu caniculă în sudul și sud-estul României și ploi torențiale în alte regiuni, iar marți se anunță furtuni în zonele montane, centrale, nordice, vestice și sud-vestice.
„Disconfortul termic va fi accentuat în Dobrogea, local în Muntenia, sudul Moldovei și al Olteniei, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități și se vor înregistra temperaturi maxime de până la 33 – 37 de grade”, anunță ANM. Codul galben este valabil până astăzi, la ora 19.00.
ANM a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil până astăzi la ora 21.00.
„Local în zonele montane, Transilvania, Oltenia, sudul Banatului, nord-vestul Munteniei și Dobrogea continentală vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 – 30 l/mp și izolat 40 – 50 l/mp” se arată pe site-ul ANM.
„În Banat, Crișana, Transilvania, Maramureș, jumătatea de nord a Moldovei și vestul Olteniei, precum și în zonele montane, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat și se vor semnala intensificări puternice ale vântului, cu rafale de peste 60 – 80 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp”, atenționează ANM.
Experții estimează că „manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi și în restul teritoriului în a doua parte a zilei de marți (07 iulie). În regiunile sud-estice, local disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități.”