Angela Merkel a anunțat că vaccinarea anti-COVID-19 va deveni obligatorie în Germania începând cu 1 feburarie 2022. Merkel și succesorul ei, Olaf Scholz, s-au întâlnit joi, 2 decembrie, cu liderii regionali pentru a stabili noile măsuri ce vor fi adoptate în contextul pandemiei.
Germania va impune și restricții suplimentare la nivel national cu privire la interacțiunea socială a persoanelor neimunizate, ceea ce presa locală numește “lockdown pentru nevaccinați”, notează The Guardian.
Cancelarul german a mai anunțat că puburile și cluburile se vor închide dacă numărul cazurilor de persoane infectate cu noul coronavirus va depăși pragul stabilit de autorități.
Situația pandemică este “extrem de gravă”, anunță Merkel, cu multe cazuri grave de COVID-19 și cu o rată de vaccinare mai mica în Germania spre deosebire de alte țări din UE.
Austria a devenit prima țară vestică în care s-a impus vaccinarea anti-COVID-19 obligatorie, în timp ce Grecia a anunțat că obligativitatea vaccinării va fi impusă doar persoanelor cu vârste de peste 60 de ani.