Andreea Mantea nu va mai prezenta emisiunea „Se strigă darul!”, de la Kanal D. Colega lui Mihai Mitoșeru a decis că este cel mai bine să se retragă, iar motivul este pe deplin înțeles.
Andreea Mantea s-a simțit suprasolicitată din cauza faptului că prezintă două emisiuni la Kanal D, atât „Se strigă darul!”, cât și „Wowbizz”, și a decis că va trebui să renunțe la una dintre participări. Motivul principal este faptul că îți dorește să petreacă mai mult timp alături de micuțul David, fiul său și al luptătorului Cristi Mitrea.
Castingul a început deja, iar printre favoritele care i-ar putea lua locul Andreei Mantea în emisiunea „Se strigă darul!”, conform Click!, se află Andreea Bănică, care, de altfel, a şi moderat emisiunea „Bravo, ai stil!” de la Kanal D, şi Rocsana Marcu, care de anul trecut a rămas fără emisiune, după ce a plecat de la Antena Stars.