Interpreta hitului „Tell Me Why” a fost diagnosticată în urmă cu două săptămâni cu laringită acută, ea fiind nevoită să-şi anuleze toate concertele din luna iulie.
Aerul condiţionat i-a provocat o inflamare serioasă a corzilor vocale, astfel că Amna a trebuit să apeleze la sfaturile unui medic specialist, care i-a recomandat un repaus vocal vreme de două săptămâni şi un tratament cu aerosoli.
„Pe de o parte este şi vin a mea pentru că imediat ce am răguşit nu am luat medicamente şi nici nu am mers la medic. Am lăsat boala să se agraveze şi am ajuns la o clinică după ce corzile erau deja inflamate. Am urmat un tratament special cu aerosoli la salina de la Slănic Prahova, iar câteva zile nu am voie să vorbesc„, a declarat Amna, precizând că s-a imbolnăvit în drum spre concerte, de la aerul condiţionat. Foto: PR