Amna, interpreta hitului internaţional ”Tell Me Why”, se poate mândri cu faptul că a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale şi cu masterful în Marketing şi Negocieri în Afaceri.
Cu toate acestea, în perioada gimnaziului nu agrea să meargă la şcoală cu uniforma şi pampoanele aferente şi nici nu îi plăcea matematica.
De câteva ori a reuşit să îşi păcălească părinţii şi profesorii, învoindu-se pe motiv de febră. Simptomele erau însă provocate expres, solista înghiţând praf de cretă.
”Nu am învăţat niciodată cu drag la matematică. În schimb, abia aşteptam să vină cursurile de desen şi de muzică. Nu îmi plăcea uniforma. Abia aşteptam să ajung acasă şi să mă schimb în hainele mele. Când nu aveam chef să merg la şcoală, mâncam o bucăţică de cretă ca să fac febră. Nu ştiu dacă era autosugestie, dar funcţiona”, declară Amna.
Artista este fiică de învăţătoare, însă nu a fost înscrisă în clasa mamei sale, pentru a nu fi privilegiată. ”Acasă, mama a fost de trei ori mai severă cu mine, decât cu elevii ei, tocmai pentru că avea pretenţii foarte ridicate de la mine. Cu toate acestea, m-a ajutat mereu atunci când îmi făceam lecţiile, iar mulţumită exigenţei ei am luat premiul I cu coroniţă, până în clasa a V-a”, declară solista.
Foto: PR