Alimentele pe care ar trebui să le avem în casă în caz de cutremur. Ce spune specialistul

.

Evenimentele din ultima perioadă ne fac să ne îndreptăm cu gândul la stocul de alimente pe care ar trebui să îl avem în casă în caz de război sau cutremur. Chiar dacă unele își pot pierde rapid valabilitatea, altele pot fi adăpostite în casă o perioadă lungă de timp.

Nutriționistul Cristi Mărgărit ne explică care sunt produsele pe care ar trebui să mizăm și de ce unele au mai multe beneficii decât altele.

Mâncarea pe care mizăm pe termen de lung

“Avem două categorii: alimentele pentru stocul de rezervă (termen mediu și lung) și alimentele pentru situații de urgență (termen scurt). Stocul pe termen lung consider că ar trebui să asigure minimul necesar (caloric și proteic) pentru familie, timp de 2-3 luni. Poate să pară excesiv însă există și utilitate privind protecția față de creșterile de prețuri, de exemplu. Mâncarea pentru urgențe ar trebui să ne ajungă câteva zile, până situația de criză se ameliorează și avem acces la mâncare.

Acest stoc de mâncare poate fi inspirat din ce țineau în mod tradițional peste an strămoșii nostri: alimente dense nutritiv, uscate sau conservate, nu neapărat gata de a fi mâncate. De preferat să nu necesite refrigerare sau congelare. Evident, aici conservele vor fi pe primul loc dar pot fi completate cu alte categorii de alimente”, spune Cristi Mărgărit pe blog.

În casa noastră ar trebui să se găsească în primul rând conservele cu pește, carne, care conțin proteine ușoare și sunt ușor de mâncat . Aici putem include și “carnea la garniță“, cârnații uscați/afumați.

Există și tipuri de brânză maturată, în saramură, care nu necesită păstrarea în frigider. Observăm că majoritatea conțin și grăsime, lucru util în acest caz, pentru că ea reprezintă cea mai densă sursă de energie. Chiar și conservele de pește (de exemplu ton) ar fi bine să fie în ulei, de măsline, dacă este posibil”, adaugă specialistul.

Citește și: Ce trebuie să faci și să nu faci în caz de cutremur. Recomandările specialiștilor

Conservele de legume, cât sunt de necesare

Conservele de legume întregesc topul. „Leguminoasele sunt acele “boabe” care au un aport mare de proteine, carbohidrați și fibre, care vor susține sănătatea tubului digestiv și imunitatea. Fasolea, mazărea, lintea, năutul sunt cele mai la îndemână”.

Dintre cereale, orezul este de preferat. „Se găsește și la pungi de câteva kilograme, sigilate. Putem folosi și pungile vidate dacă vrem să porționăm mai exact. Față de făină și mălai are avantajul că se păstrează mult mai ușor. Civilizații întregi au supraviețuit și multe războaie au fost câștigate datorită orezului. O altă variantă sunt pastele (inclusiv tăițeii “instant”), dar ele ocupă un volum mai mare.

Nucile și semințele sunt surse de grăsimi sănătoase, proteine, fibre, vitamine, minerale. Totuși, ele sunt ceva mai perisabile. Trebuie păstrate, pe cât posibil, în coajă, în vid”.

Cristi Mărgărit

Hidratarea, o necesitate

Hidratarea este esențială, iar un 1l de apă de persoană pe zi este mai mult decât necesar. „Suplimentar poate fi adăugat un filtru de tip “tub”, care poate fi pus pe gura unei sticle atunci când nu avem acces la apă curată.

În mod tradițional ciocolata ar fi fost inclusă, nu renunțăm complet la idee, dar batoanele proteice/energizante sau batoanele din nuci/semințe (bine uscate/coapte) mi se par mai bogate nutritiv și mai utile. La fel mixurile de nuci/semințe și fructe uscate, eventual puse în vid sau în ambalaje cu atmosferă controlată. Variantele de piure-uri de fructe, unt de arahide sau geluri energizante la plicuri “monodoză” (inclusiv miere) dau energie rapid, pe termen scurt, este bine să avem câteva la îndemână.

„Biscuiții uscați (de preferat multicereale) sunt și ei o sursă destul de compactă de energie, aș include un pachet-două”, mai spune Mărgărit.

Foto: Shutterstock, Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton