Alberto Fujimori, judecat pentru sterilizarea forțată a peste 270 mii de femei

.

Fostul președinte peruvian Alberto Fujimori (82 de ani) este judecat pentru “sterilizarea forțată” a mii de femei sărace, în perioada 1996-2000. Procesul lui Fujimori, în care mai sunt urmăriți penal și alți oficiali pentru „punerea în pericol a vieţii şi a sănătăţii” persoanelor, „răni grave şi încălcări grave ale drepturilor omului” a început luni, 1 martie.

În perioada în care a condus Peru (1990-2000), guvernul lui Fujimori a început un program de planificare familială ce includea legarea trompelor femeilor, teoretic în mod voluntar pentru reducerea natalităţii şi promovarea dezvoltării economice.

Citește gratuit ediția de martie a revistei Unica. O găsești AICI

Astfel, conform estimărilor oficiale, 272.028 de femei peruviene au fost sterilizate. Dintre acestea, 2.074 au depus în mod oficial plângere în instanţă pentru că au fost forţate să facă o astfel de intervenţie, iar 18 femei au murit ca urmare a procedurii.

Alberto Fujimori ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea de 25 de ani pentru corupţie şi încălcarea drepturilor omului și nu a participat la deschiderea audierii virtuale, nefiind obligat să să ia parte la toate audierile acestui proces, potrivit Agerpres.

Foto – Profimedia

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton