Am o relaţie de 2 ani, planuri de căsătorie… În prima parte a relaţiei, am fost cea care a făcut tot ce a putut ca să fie bine, iar în a doua parte, rolurile s-au inversat. Acum am ajuns în punctul în care vrem să ne mutăm singuri, fără părinţi. Cândva îmi doream cu ardoare asta. Acum însă, înclin să mă mut singură. Asta din pricina faptului că nu mă simt respectată de el (jignindu-mă de câte ori are ocazia), nu mă simt înţeleasă. Am obosit să mă justific şi pentru 5 minute de întârziere, suspectându-mă mereu de infidelitate. El ţine banii pe card şi îmi cere mie pentru ţigări şi altele. Îl iubesc, dar nu mă simt împlinită lângă el. L-am întrebat ce facem şi a zis: “fiecare pe drumul lui”, dar de fapt mă vrea… Ce să fac?
Draga mea,
Din experienţa mea şi a altora, oamenii nu se schimbă radical decât atunci când vor să se schimbe. În cazul iubitului tău, se pare că nu e cazul. Dacă nu vă înţelegeţi nici din punctul de vedere al lucrurilor mărunte, ce rost are să te înhami într-o relaţie pe termen lung cu un asemenea om? Încearcă să-ţi răspunzi sincer la următoarele întrebări: cum era relaţia voastră la început şi cum e acum? Simţi că a evoluat sau că s-a deteriorat? Cum preconizezi că se vor derula lucrurile de acum înainte? Ce anume crezi că l-ar putea face să-şi schimbe atitudinea în situaţiile cu care tu nu eşti de acord? Cum îţi imaginezi viaţa ta peste cinci ani? Îl vezi lângă tine sau e mai bine fără el? De aceste răspunsuri depinde hotărârea pe care o vei lua.