Actorul american Billl Cosby riscă până la 30 de ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de agresiune sexuală.
Juraţii unei instanţe judiciare din comitatul Montgomery (Philadelphia) l-au găsit vinovat pe Bill Cosby, în vârstă de 80 de ani, pentru trei capete de acuzare privind agresarea sexuală a studentei Andrea Constand, relatează CBS News.
Actorul riscă să fie condamnat la câte zece ani de închisoare pentru fiecare acuzaţie, dar sentinţele vor fi executate în acelaşi timp.
Constand l-a acuzat pe american că a dus-o el acasă şi a drogat-o, după care a abuzat sexual de ea. Faptele s-au petrecut în 2004 şi este singurul proces pentru care faptele nu s-au prescris.
Cosby a fost acuzat de peste 60 de femei de agresiuni cu caracter sexual.
Născut la 12 iulie 1937, în Philadelphia, William Henry Cosby Jr. a primit o bursă sportivă la Temple University şi a început să facă stand-up comedy. A apărut în mai multe spectacole de varietăţi, iar în 1965 s-a făcut remarcat în serialul „I Spy”.
Pe de altă parte, Bill Cosby a scris și numeroase cărţi şi a fost, timp de mai multe decenii, membru în consiliul de administraţie al Universităţii Temple, până când a demisionat în 2014, după ce a început scandalul agresiunilor.
Legat de acuzaţiile aduse, el a refuzat de fiecare dată să le comenteze, transmiţând mesaje doar prin avocaţii angajaţi. Soţia sa, Camille, cu care este căsătorit de 53 de ani, i-a fost alături.