Celebrul actor de comedie Ben Stiller a anunțat, recent, în cadrul unei emisini de televiziune, că a fost diagnosticat cu cancer la prostată. El a povestit că vestea a venit ca un fulger în viața lui, în urmă cu doi ani, dar a reușit să învingă boala.
Citește și –Top 5 cele mai bune seriale de comedie
„A venit ca un neant. Nu mă așteptam deloc la așa ceva”, a spus actorul, care a suferit o intervenție chirurgicală pentru eliminarea prostatei.
„Pe măsură ce am aflat de boala mea (secretul este să nu cauți pe Google „persoane care au murit de cancer de prostată” imediat după ce ai fost diagnosticat), am reușit să mă obișnuiesc cu ideea și să mă consider incredibil de norocos. Norocos deoarece cancerul meu a fost detectat destul de devreme pentru a fi tratat. Și, de asemenea, pentru că medicul meu mi-a cerut să fac un test care nu era necesar și așa am aflat”, a spus Ben Stiller, într-o postare ulterioară pe blogul său personal.
„Am fost diagnosticat cu cancer la prostată, vineri, pe 13 iunie 2014. Pe 17 septembrie în acel an, am primit rezultatele unor analize care spuneau că nu mai am cancer. Cele trei luni dintre cele două momente au fost un carusel nebunesc, cu care aproximativ 180.000 de bărbați pe ani din America se pot identifica”, a mai dezvăluit Stiller.
Acum, el militează pentru identificarea timpurie a cancerului de prostată, susținând că testul Antigen Specific Prostatic, cunoscut drept PSA, i-a salvat viața.
„Faptul că am făcut testul PSA (Antigen specific prostatic, n.r.) mi-a salvat viața. La propriu. De asta scriu aceste lucruri acum”, a explicat actorul.
În vârstă de 50 de ani, Ben Stiller este un actor, regizor producător şi scenarist american, cunoscut pentru rolurile interpretate în filme precum „Tăntălăul și gogomanul”, „Un socru de coșmar” sau „O noapte la muzeu”.
Citește și – Ben Stiller şi Owen Wilson au făcut furori la Săptămâna Modei
Foto – Hepta