A murit la doar 24 de ani, după ce 14 medici i-au pus un diagnostic greșit

.

Stephanie Dickson, o tânără de doar 24 de ani din Marea Britanie, a murit din cauza unei boli pe care 14 medici nu au reușit să o depisteze la timp.

Citește și – „Această fetiță a murit demult. Dar ce mi-a zis, n-o să uit niciodată”

În ultimele sale nouă luni de viață, Stephanie se plângea de dureri puternice de cap și de gât, amețeli, însă toți medicii la care a fost au trimis-o acasă cu un diagnostic banal – migrene generate de stres. Îi prescriau calmante și o trimiteau acasă. Însă, tânăra simțea că ceva este în neregulă și a continuat să meargă la mai multe controale medicale, dar fără niciun rezultat.

Pe 5 aprilie 2013, durerile au devenit insuportabile, astfel încât tânăra s-a dus de urgență la un spital de renume din Edinburgh, însă doctorii nu au făcut altceva decât să o țină sub supraveghere o seară, apoi au trimis-o acasă. Câteva ore mai târziu, Stephanie a fost găsită moartă în pat de familia ei.

În urma autopsiei, s-a descoperit că Stephanie Dickson avea o tumoră în zona craniană, care îi apăsa puternic gâtul și care îi provoca durerile de nesuportat. Conform raportului medical, dacă medicii ar fi identificat diagnosticul măcar cu o seară înainte, viața tinerei putea fi salvată.

Evenimentul tragic a avut loc în urmă cu patru ani, dar acum cea mai bună prietenă a lui Stephanie a decis să strângă fonduri pentru bolnavii de cancer și să tragă un semnal de alarmă. Ea îi încurajează pe tineri să nu renunțe dacă simt că ceva este în neregulă cu organismul lor.

„Cu toții suntem profund marcați de moartea ei. Mi-a luat patru ani să îmi fac curaj să vorbesc despre asta, iar durerea nu poate fi exprimată în cuvinte. Steph făcea sport, era energică și zâmbea mereu. Nu trebuia să se întâmple așa ceva”, a povestit prietena lui Stephanie Dickson pentru presa de peste Ocean.

Citește și – O femeie bolnavă de cancer și-a scris propriul necrolog: „Îmi pare rău să spun asta, dar aparent am murit”

Foto – 123rf

PE ACELAȘI SUBIECT
    
Vedete din Romania Vedete internationale