Tullia Ciotola, 20 de ani, una dintre victimele incediului din clubul Colectiv, este internată în stare critică la Spitalul SRI. Studenta cu bursă Erasmus a reuşit să se salveze singură, însă la scurt timp arsurile şi gazul toxic inhalat i-au distrus plămânii.
O studentă eminentă, care a obţinut numai burse de merit, Tullia Ciotola, a colindat lumea în lung şi-n lat, şi-a făcut prieteni peste tot, şi nici o clipă nu se gândea că în Bucureşti va trece printr- un infern şi tot aici Dumnezeu îi va decide soarta.
Ea e una dintre victimele străine care se aflau în noaptea de 30 octombrie în clubul Colectiv şi se distra alături de alţi studenţi străini veniţi în România cu bursă Erasmus. În momentul în care tavanul a luat foc, Tullia a încercat să se salveze, deşi până la ieşirea din club buretele care cădea ca nişte mingi de foc i-a provocat arsuri pe 50 la sută din suprafaţa corpului.