În aceeași măsură în care realitatea bate filmul, natura a reușit să depășească „imaginația” inteligenței artificiale dând naștere unor peisaje de o frumusețe ce taie respirația. Dovadă stau câteva dintre cele mai ireale plaje ale lumii, aflate la malul unor întinderi impresionante de ape limpezi, de un albastru utopic.
7 cele mai spectaculoase plaje din lume
Italia, Maldive și Croația sunt doar câteva dintre statele care s-au remarcat datorită plajelor superbe aflate pe teritoriul lor. Fiecare plajă se remarcă prin geografia locală și albastrul unic al apei. Descoperă în continuarea articolului 7 dintre cele mai frumoase plaje ale lumii!
Vaadhoo, Maldive
Potrivit biologului marin Jorge Ribas, strălucirea plajei Vaadhoo din Maldive este un real spectacol de lumini datorat luminiscenței fitoplanctonului bioluminiscent numit „Lingulodinium polyedrum”. Microorganismele emit lumină ca răspuns la stres, cum ar fi cel provocat de prăbușirea unui val la țărm. Deși pare creat de inteligența artificială, fenomenul este natural și atrage anual mii de turiști la malul Oceanului Indian.
Citește și: Cele mai frumoase locuri din lume pe care trebuie să le vezi măcar o dată-n viață
ArcoMagno, Italia
De-a lungul Rivierei dei Cedri din Calabria, porțiunea de nord a coastei cu vedere la Marea Tireniană, există un mic golf unic în care stâncile și o mare limpede creează o priveliște uimitoare. Este plaja ArcoMagno din provincia Cosenza, o bijuterie păzită între două destinații celebre, Scalea și Praia a Mare.
ArcoMagno este, fără îndoială, una dintre cele mai frumoase plaje din Calabria. Născută din acțiunea erozivă a mării asupra stâncii, își datorează numele impozantului arc de piatră care încadrează accesul la mare. Deschiderea în arc a dus la crearea unui mic golf cu apă cristalină.
Citește și: Destinații pentru luna de miere. Locuri romantice în România și în lume!
Cala Luna, Sardinia
Una dintre minunile Golfului Orosei, precum și simbolul coastei de est a Sardiniei, plaja Cala Luna este situată la jumătatea distanței dintre teritoriile Baunei și Dorgali și reprezintă gura de vărsare a torentului Codula di Luna. Stânci abrupte protejează și încadrează golful, presărat cu peșteri naturale umbrite și spațioase, care oferă adăpost în lunile fierbinți de vară.
Citește și: Peșteri din România. De la cele mai mari la cele mai curioase!
Castro Marina, Italia
Ambarcațiunile zburătoare din Castro Marina sunt un fenomen unic și fascinant, în care bărcile pare că plutesc deasupra apelor ireal de limpezi ale acestui oraș încântător de coastă din regiunea italiană Apulia.
Citește și: Care sunt cele mai bune modalități de a organiza documentele de călătorie?
Plaja Golden Horn, Croația
Plaja Zlatni Rat sau Golden Horn a fost catalogată drept una dintre cele mai frumoase plaje din Europa și din lume. Forma sa distinctivă se regăsește în multe broșuri de călătorie, ceea ce a făcut-o unul dintre simbolurile turismului croat.
Citește și: Destinaţii turistice de legendă. Vezi ce mituri te cheamă în călătorie
Fushifaru, Maldive
Fushifaru este o stațiune relativ nouă, deținută și întreținută de localnici. Aceasta se află în Lhaviyani, unde se ajunge cu hidroavionul în 35 de minute de la Aeroportul Internațional Male. Pe lângă serviciile fără cusur și apa limpede, în Fushifaru există o bucată spectaculoasă de nisip în mijlocul Oceanului Indian, unde te poți plimba în timp ce valurile ce vin din direcții opuse se întrepătrund la picioarele tale.
Citește și: Vacanță în Albania. Ce obiective turistice poți bifa în Durres și cum îți poți face concediul cu bani puțini
Namibia, unde oceanul și deșertul se întâlnesc
Pe coasta vestică a Namibiei, deșertul Namib și Oceanul Atlantic au dat viață uneia dintre cele mai spectaculoase priveliști. Cu toate acestea, plaja nu este potrivită pentru înot. Curenții reci fac apele bogate în viață subacvatică și înotul neplăcut și nesigur. În plus, diferența de temperatură generează adesea o ceață densă și rece, așadar mare grijă în ce perioadă a anului vizitați destinația.
Foto: Instagram
Ultima modificare august 22, 2024 3:22 pm