In această toamnă, feciorii din toate colţurile ţării sunt pregătiţi se spună „Mi-s Băiatul de la Ţară”! Maria Cîrneci, Alina Crişan, Dana Săvuică, Anda Adam, Connect-R şi Cornel Păsat vor porni în căutarea celor mai vânjosi, harnici şi dezgheţaţi băieţi de la ţară.
În primele şase ediţii câte o vedetă va lua la picior uliţele satelor în căutarea de băieţi dornici de afirmare, iar apoi îi va invita la preselecţie.
În această etapă vor fi selectaţi numai şase băieţi, care vor fi supuşi la diverse probe, întrebări şi teste. Printre acestea se numără probele agricole, care să arate cât sunt de harnici şi de pricepuţi şi să dovedească telespectatorilor că sunt adevăraţi băieţi de la ţară. Vor mai fi şi probe de rezistenţă fizică, dar şi probe de aptitudini artistice şi talente, de la dans popular şi modern până la defilări şi şedinţe foto.
În fiecare localitate se va organiza apoi o finală locală, în care fiecare vedetă îl va alege pe cel mai mândru, mai arătos şi mai priceput băiat din sat.
Cei saşe finalişti vor ajunge la Bucureşti şi vor intra într-o perioadă de cantonament. La finalul acesteia, cei şase se vor lupta în cadrul marii finale pentru titlul de „Mi-s Băiatul de la Ţară” şi premiul de 10.000 de euro.
Nu pierdeţi din 21 septembrie, de la ora 20:30, „Mi-s Băiatul de la Ţară”, o emisiune autentic românească cu toate ingredientele unui show de divertisment: vedete în locuri pitoreşti, băieţi arătoşi dornici să se afirme, tradiţii, competiţie, probe spectaculoase, dar şi fete frumoase venite să îşi încurajeze favoriţii.
Foto: PR