Pe 31 august 2017 se împlinesc două decenii de la moartea tragică a Prințesei Diana, iar fiii acesteia, William și Harry, au hotărât să își omagieze mama prin ridicarea unei statui în grădinile Palatului Kensington.
Cei doi prinți au însărcinat un comitet regal să strângă fonduri pentru ridicarea monumentului în grădinile publice ale palatului, iar sculptorul responsabil de această creație va fi aprobat de William și Harry. Ei și-au exprimat intențiile printr-un comunicat oficial de presă:
„Au trecut 20 de ani de la moartea mamei noastre și este un moment potrivit pentru a-i recunoaște impactul pozitiv asupra Regatului Marii Britanii și asupra lumii întregi cu o statuie permanentă. Mama noastră a atins atâtea suflete. Sperăm ca această statuie să îi ajute pe cei care vizitează Palatul Kensington să reflecteze asupra vieții și moștenirii ei”, au scris cei doi prinți în mesajul oficial, care a fost însoțit și de câteva poze rare cu Prințesa Diana.
Lansarea lucrării va avea loc înainte de sfârșitul anului calendaristic 2017.
Monumentul va fi parte a unei seriei de evenimente care vor marca comemorarea de două decenii de la moartea Prințesei Diana. Printre acestea se numără și o expoziție, denumită „Diana: Her Fashion Story”, în cadrul căreia vo fi expuse ținutele ei legendare. Evenimentul va avea loc în luna februarie la Palatul Kensington, acolo unde va fi plantată temporar o grădină cu flori albe, în memoria ei.