O tânără care a vrut să se sinucidă sâmbătă seară a făcut un scandal monstru, supărată că a fost salvată.
O tânără de 30 de ani a vrut să se sinucidă, sâmbătă seara, în Lacul Gioroc, din județul Arad, dar a fost salvată la timp de către un bărbat care se afla la pescuit. Acesta a scos-o din apă cu ajutorul unei bărci, dar după ce a ajuns la mal femeia a izbucnit într-o criză de nervi și a început să arunce cu pietre după bărbatul care tocmai îi salvase viața. Aruncând cu pietre, tânăra a spart și parbrizul unui microbuz parcat în zonă, scrie specialarad.ro. Nervii nu i-au trecut femeii nici după ce la fața locului a ajuns o ambulanță.