Regele Charles al III-lea a fost ținta unei tentative de asasinat în urmă cu 28 de ani. Actualul monarh britanic a reușit atunci să scape nevătămat.
Pe 26 ianuarie 1994, pe atunci Prințul de Wales se afla în turneu în Sydney, Australia, când un tânăr de 23 de ani a tras înspre el două gloanțe.
Din fericire, regele Charles a scăpat nevătămat. Tânărul, pe numele său David Kang, a fost pus la pământ și reținut de polițiști. Totuși, acesta a scăpat cu 500 de ore de muncă în folosul comunității, după ce s-a dovedit că pistolul folosit avea gloanțe oarbe.
Potrivit The Mirror, tânărul era un student ce la vremea respectivă suferea de depresie. Acesta a declarat mai apoi că l-a atacat pe Charles deoarece își făcea griji cu privire la criza refugiaților din Cambodgia.