Regele Charles al III-lea își dorește o monarhie modernă, astfel că a pus deja la cale un plan pentru ca acest lucru să se întâmple. Noul monarh britanic știe cu ce probleme se confruntă poporul său, așa că a promis că ceremonia sa de încoronare va fi una mai simplă.
În contextul în care Marea Britanie se confruntă cu o criză economică, suveranul a început operațiunea ”Golden Orb” ce presupune o ceremonie de încoronare cu cheltuieli mai mici.
„Va fi mai scurtă, mai mică și mai ieftină” decât ceremonia reginei Elisabeta a II-a din 1953, notează The Mirror.
Deși încoronarea acestuia va avea loc anul viitor, regele în vârstă de 73 de ani va profita de eveniment pentru a-și lansa viziunea unei monarhii moderne.
În acest sens, el intenționează să invite o congregație formată din credincioși creștini, musulmani, evrei, hinduși și budiști la inaugurarea sa de la Westminster Abbey.
Regele Charles și-a exprimat deja îngrijorarea despre problemele economice cu care se confruntă britanicii, în contextul în care prețurile la energie și alimente au crescut foarte mult.
De asemenea, el s-a arătat îngrijorat și de felul în care poporul va reuși să treacă peste „iarna grea”.
Potrivit unei surse regale, suveranul dorește să ducă mai departe moștenirea mamei sale și să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în țara pe care o conduce.
„Regele este de mult timp un susținător al unei monarhii simplificate iar acest proiect cu siguranță se va potrivi viziunii sale”, a spus sursa citată.
În cadrul ceremoniei de încoronare va fi și un moment de celebrare a vieții Reginei Elisabeta a II-a și a serviciului ei de 70 de ani pe tronul britanic.