Câte proprietăți are regele Charles al III-lea al Marii Britanii în România, cum arată acestea și cât costă cazarea în ele

.

Prințul Charles a devenit, după decesul reginei Elisabeta a II-a, mama lui, Charles al III-lea, noul rege al Marii Britanii. Monarhul are mai multe proprietăți în România, unde a înființat și o fundație. A fost o prezență constantă în România ultimilor 20 de ani, astfel devenind un adevărat ambasador al țării noastre în lume.

Câte proprietăți are regele Charles al III-lea al Marii Britanii în România, cum arată acestea și cât costă cazarea în ele

Regele Charles al III-lea a ales România pentru că „o iubește!”. „Cred că ați uitat că am o stră-stră-străbunică din Transilvania, deci am toate motivele”, mai spunea atunci. Într-un film realizat de Charlie Ottley, difuzat în 2020, Charles i-a îndemnat pe români să își petreacă vacanțele în România și să-i descopere „bogățiile incredibile”.

Potrivit Libertatea, proprietățile lui Charles au fost achiziționate prin Fundația „Mihai Eminescu Trust”, pe care o patronează. Printre proprietățile sale se numără Conacul Apafi din localitatea Mălâncrav, județul Sibiu, o locuință în Viscri, județul Brașov, patru în Valea Zălanului, județul Covasna, și alte patru în satul Breb, județul Maramureș.

Prima disponibilitate pe Booking la Apafi este abia peste câteva luni. Pentru două persoane, cazarea timp de o noapte costă 826 lei, pentru 3, 1.239 lei, pentru 4, 1.652 lei, pentru 5, 2.065 lei, pentru 6, 2.477 lei, pentru 7, 2.890 lei, pentru 8, 3.303 lei, iar pentru 9, 3.716 lei.

Câte proprietăți are regele Charles al III-lea al Marii Britanii în România, cum arată acestea și cât costă cazarea în ele

Citește și: Regele Charles, prima declarație după moartea mamei sale, regina Elisabeta a II-a

Valea Zălanului este un cătun izolat din zona Baraoltului, în care trăiesc puțin peste 100 de oameni, majoritatea vârstnici. Ca să ajungi în acest sat trebuie să parcurgi în jur de 14 kilometri prin pustietate, pe un drum îngust de țară.

Una dintre proprietățile din Valea Zălanului a devenit reședința de vacanță a lui Charles, un conac pe care revista „Vanity Fair” l-a numit una dintre cele mai frumoase proprietăți din lume. O cameră dublă se poate închiria pentru o noapte cu prețuri cuprinse între 533 de lei și 940 de lei, în funcție de opțiunea de servire a mesei. Toate casele deținute de rege și-au păstrat arhitectura tradițională și farmecul ancestral.

Citește și: Ce urmează să se întâmple după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Operațiunea „„Podul Londrei a căzut” a fost declanșată

Fundația înființată de Charles a investit peste un milion de lire sterline în România, potrivit directorului executiv al acesteia, Aura Woodward, informează Hotnews.

Casa de la Viscri este, de departe, cea mai faimoasă proprietate a lui Charles din România. În anul 2022, administratorii casei au transmis că proprietatea poate fi vizitată de turiști. Aceasta găzduiește din luna iulie două expoziții: expoziția de artă și carte botanică Transylvania Florilegium și expoziția de fotografie „Zburând peste Transilvania. Biserici fortificate” a fotografului român Ionuț Macri. Casa de la Viscri este şi sediul Fundației lui Charles.

Câte proprietăți are regele Charles al III-lea al Marii Britanii în România, cum arată acestea și cât costă cazarea în ele

„România este o țară uimitor de diversă, de la Delta Dunării, cea mai mare și mai sălbatică zonă umedă a Europei, la pădurile, izvoarele și mănăstirile Bucovinei, Moldovei și Maramureșului, colinele Apusenilor sau întinderile nelocuite ale Harghitei, colecțiile neprețuite din muzeele Bucureștiului sau frumusețea sălbatică a defileului Porțile de Fier, castelele, munții și satele săsești ale Transilvaniei sau văile retrase ale Banatului și Crișanei. Moștenirea istorică a României se întinde în trecut până la fortărețele dacilor și cetățile grecești Histria și Argamun.

O atât de bogată diversitate naturală și culturală reunite sub același drapel e remarcabilă și e una dintre caracteristicile care fac din România acest colț deosebit al Europei. Remarcabilă în aceeași măsură este hotărârea poporului român de a-și conserva și păstra patrimoniul, de a nu lăsa să se piardă meșteșugurile și tradițiile și de a păstra ce-i mai bun din trecut pe măsură ce construiește un viitor mai senin. Mă bucură nespus că numeroasele comori ale României ajung să fie cunoscute și apreciate de tot mai mulți oameni”, precizează Charles în filmul lui Charlie Ottley.

Citește și: Ce au anunțat Prințul William și soția lui, Kate, imediat după anunțul morții Reginei Elisabeta a II-a

„În ce mă privește, România ocupă un loc deosebit în inima mea. Îl număr printre strămoșii mei pe Vlad Țepeș, ceea ce ar putea explica de ce la fiecare vizită o parte din mine se simte acasă. Voi continua, atât cât îmi va sta în putință, să pledez pentru importanța protejării și celebrării comorilor unice ale României, a satelor, a clădirilor istorice, a tradiției culinare, a prețioasei biodiversități, a faunei sălbatice și a pădurilor maiestuoase.

Sunt multe locuri de explorat și turismul domestic are un potențial excepțional de a crea noi locuri de muncă, de a genera prosperitate până și în cele mai izolate zone rurale. Îi încurajez, deci, pe toți românii să descopere bogățiile incredibile care se află între granițele admirabilei voastre țări”, a mai spus.

Foto: Booking; Profimediaimages.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton