Peste 20 de vaccinuri împotriva Covid-19, în lucru în întreaga lume

.
În lume se lucrează la peste 20 de vaccinuri împotriva coronavirusului, iar oamenii de știință din Australia au început deja să testeze două dintre ele.

Organizația Mondială a Sănătății a permis ca vaccinurile produse de Universitatea Oxford și compania americană Inovio Pharmaceutical să fie testate pe anumale.

Apoi, agenția australiană pentru știință va evalua dacă vaccinurile sunt eficiente și dacă rerpezintă un risc pentru oameni, notează Știrile ProTV.

Luna trecută au avut loc primele teste pe oameni, în SUA, însă s-a trecut peste faza testării pe animale.

Citește și: Țara care a interzis cuvântul „coronavirus”. Cine poartă mască riscă să fie arestat

În mod normal, durează unul până la doi ani să ajungem la acest nivel şi noi am scurtat acest interval, perioada fiind de aproximativ două luni”, a afirmat Rob Grenfell, cercetător în cadrul Organizației Australiene pentru Cercetări Științifice și Industraiale (CSIRO).

Echipa CSIRO a testat vaccinuri pe dihori, mamifere despre care s-a constatat că se infectează cu Covid-19 la fel ca oamenii.

În întreaga lume se lucrează la cel puțin 20 de vaccinuri.

CSIRO testează acum două opțiuni selectate de un consorțiu global ce supervizează majoritatea cercetătorilor.

Una dintre aceste opțiuni este un vaccine vector ce folosește un virus slăbit pentru a introduce protein ale coronavirusului către sistemul imunitar și pentru a stimula un răspuns.

„Acestea nu se pot multiplica, astfel că nu există posibilitatea să te îmbolnăveşti cu acest vaccin”, a afirmat profesorul Trevor Drew, directorul Laboratorului Australian pentru Sănătatea Animalelor, unde se realizează testele.

Citește și: Avertismentul specialiștilor: „Un vaccin se dezvoltă în ani”. Când ar putea fi disponibil vaccinul pentru Covid-19

Cel de al doilea vaccin este conceput să modifice anumite protein ale coronavirusului în sistemul imunitar astfel încât să determine celulele organismului să genereze acele protein înainte ca sistemul imunitar să reacționeze la ele.

Primele rezultate ale testării vaccinurilor pe animale ar putea fi anunţate în iunie.

Sursă foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton