Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit, marți seară, despre noile de măsuri de relaxare. Potrivit acestuia, la sfârșitul acestei săptămâni se va face o evaluare a primei perioade de relaxare.
„Știm destul de sigur că vom redeschide terasele”, a afirmat Tătaru.
De asemenea, ministrul a precizat că dacă această pantă se va menține, în luna august românii vor putea reveni la viețile lor normale.
„La sfârșitul acestei săptămâni vom avea și evaluarea acestei prima perioade de 14 zile de relaxare și vom putea spune și măsurile de relaxare care vin după 1 iunie. Deocamdată știm destul de sigur că vom redeschide terasele. Pot fi mai multe măsuri, dar evaluarea se va face la sfârșitul acestei săptămâni”, a declarat Nelu Tătaru citat de Mediafax.
„Păstrăm aceeași distanțare socială. Avem acea distanță de un metru și jumătate care trebuie să existe și precauțiile care vizează suprafețele sau locurile comune, cum sunt toaletele. Urmărim modul de propagare a unei infecții. De aceea, recomandările noastre vor fi și, ca măsuri de precauție, acele programări și la terase, dar și la viitoarele deschideri ale restaurantelor. Vor fi cu programare, nu vor fi locuri de așteptare, aglomerări”, a explicat Tătaru.