Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a anunțat, în cadrul conferinței de la ONU, că nu va permite Ucrainei să acționeze cu arme nucleare. Acesta a explicat că, în cursul săptămânii trecute, Rusia a declanșat o acțiune militară specială împotriva Ucrainei pentru că s-ar confrunat cu un pericol real dacă armele nucleare ar ajunge în mâinile ucrainenenilor.
Mai mult, dacă Ucraina s-ar înarma nuclear, se va ajunge la o confruntare NATO-Rusia, iar cel De-al Treilea Război Mondial va fi unul nuclear, spune Lavrov, citat de presa internațională.
Ministrul de Externe al Rusiei sancținile cu care se confruntă țara lui și a spus că Federația Rusă era pregătită pentru așa ceva. Cu toate acestea, oficialii ruși au fost surprinși că sancțiunile au afectat sportivii și persoanele care lucrează în media.
Rusia are mulţi prieteni, este imposibil să o izolezi. Occidentul însuşi a contribuit la distrugerea formării unei noi arhitecturi de securitate. Tabăra ucraineană ţine negocierile la ordinul Statelor Unite – a punctat Lavrov.