Începând cu data de 15 mai, vor intra în vigoare noi măsuri legate de modul în care românii se vor putea deplasa în afara localităților. Ministerul Afacerilor Interne a făcut publice aceste măsuri.
Așadar, principalele motive pentru care românii se vor putea deplasa în afara localităților sunt:
în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
în scop umanitar sau de voluntariat;
realizarea de activități agricole;
pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate; eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;
participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
din alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere; asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități; deces al unui membru de familie.
De asemenea, MAI a anunțat că vor fi luate anumite condiții speciale pentru deplasarea în afara localității, în cazul următoarelor motive:
asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.
participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;
pentru achiziția, service-ul, efectuarea itp sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.