Miercuri, președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat că restricțiile de circulație vor fi ridicate, iar toți românii vor fi nevoiți să poarte mască de protecție. Iohannis a început ședința purtând personal mască de protecție, pentru a le arăta românilor că și el respectă măsurile impuse. Ulterior, și-a dat masca jos.
„Dragi români, așa vom arăta după 15 mai în spațiile publice închise și atunci când folosim transportul public în comun (nr. cu mască). Am avut o nouă întâlnire pentru a începe să detaliem așa numitul plan de relaxare. Este vorba de relaxarea măsurilor pe care le-am luat pentru protecția populației și în acest sens vom avea un plan destul de detaliat în scurt timp. Am considerat că unele dintre chestiunile care ne privesc pe toți trebuie anunțate din timp. Una dintre aceste măsuri este cea cu masca de protecție.
Am decis ca după 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măștile în spațiile publice închise și în transportul în comun. Vom putea să renunțăm la purtarea măștii poate la anul”, a spus președintele României în prima parte a discursului.
Apoi a continuat, adăugând detalii legate de restricțiile privind deplasările individuale.
„O a două măsură pe care am decis-o: după data de 15 mai vom renunța la restrângerile care privesc persoane. Deci nu vom prelungi restricțiile de deplasări individuale. Vom putea să ne deplasăm în spații publice fără să declarăm unde și de ce mergem.
Este vorba despre libertatea de mișcare individuală. Evident, pentru protecția populației, multe restrângeri vor rămâne în vigoare. Vor rămâne o vreme interdicțiile pentru adunări publice, pentru manifestări, vor rămâne și alte interdicții în vigoare.
Până în 15 mai toate restricțiile rămân în vigoare. Până în 15 mai, stați acasă! După 15 mai vom putea să ne mișcăm mai liber. Însă, viața nu va reveni din păcate la normalitatea pe care am cunoscut-o. Vom avea un plan de relaxare în pași, vom stabili care activitate poate să înceapă”, a adăugat Iohannis.
Președintele a vorbit pe scurt și despre situația elevilor, dar și despre activitățile economice.
„O activitate importantă este cea școlară. Voi avea o întâlnirea cu ministrul Educației pentru a elabora un plan pentru revenirea elevilor la școală. Un plan este necesar și pentru revenirea activității economice. Să nu ne imaginăm că vom reveni la normal în 15 mai. Pas cu pas, după un calendar care ține și de evoluția cazurilor, vom încerca să intrăm într-o nouă normalitate. Pe măsură ce interdicțiile vor fi luate înapoi, răspunderea fiecăruia va deveni mai mare”, a anunțat președintele.