CTP, mesaj dur după moartea lui Alexandru Arșinel: „Atârnat în meserie de fusta marii actrițe Stela Popescu”

.

Cristian Tudor Popescu a postat în mediul online un mesaj dur după evenimentele principale ale zilei de 29 septembrie – moartea actorului Alexandru Arșinel și demisia ministrului Sorin Cîmpeanu. Gazetarul a avut o reacție tranșantă cu privire la decesul lui Arșinel, lucru care le-a atras atenția internauților.

Ministrul S. Cîmpeanu a fost demisionat din funcție. Maestrul, ba chiar marele maestru, Al. Arșinel a fost demisionat din viață, după ce s-a legat cu lanțuri de scaunul de director la Teatrul de Revistă, în care intenționa să putrezească.

 În cazul Cîmpeanu, enunțam un principiu al imposturii. Iată încă unul, inspirat de acest Arșinel: impostura dăinuie, uneori pentru totdeauna. Istoria artelor nu duce lipsă de mucavale perene. În rolul de mort înregistrează așa-zisul comic, care, atârnat în meserie de fusta cu adevărat marii actrițe Stela Popescu, nu făcea să râdă decât curcile, poate cel mai mare succes al carierei sale, comparabil cu cel al vânătorului de rinichi.

 Gem ecranele de ode. Există și o artă a ortului popii.

 Om muri și om vedea nu e mai puțin adevărat decât om muri și om orbi. Iluzia că moartea și timpul despart grâul de neghină e o iluzie. De unde și putrefacta cugetare „Despre morți numai de bine” – a transmis Cristian Tudor Popescu pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi: Reacțiile vedetelor după moartea lui Alexandru Arșinel. „Drum lin printre stele, nea Sandu”

Citeşte şi: Gina Bradea, operată de urgență. Celebra Bucătăreasă le cere fanilor să se roage pentru ea

Citeşte și: De ce s-a dus, de fapt, Laurențiu Reghecampf la vila din Snagov în ziua scandalului

Citeşte şi: O tânără și-a tatuat-o pe picior pe Anamaria Prodan în haine de măicuță, cu un pumn de dolari în mână. Cum a reacționat impresara

Mesajul gazetarului i-a înfuriat pe unii internauți care i-au criticat decizia de a aduce jigniri la adresa regretatului Arșinel.

Sper că nu sunteți de părere că dvs aveți valoare mai mare decât domnul Arșinel? Pentru că sunteți mult mai jos și mult mai lipsit de demnitate. Jenant!

Aici ați fost răutăcios! Bine, în amintirea revelioanelor în care așteptam glumele bune, am râs ,i la prestația cuplului Stela și Arșinel că nu aveam la ce altceva! Doamne iartă-ne pe toți!

„Să arunce cu piatra, cel fără de păcat”! Este ușor să fim „judecători”, mai greu când suntem/vom fi judecați. Aici nu mai sunt de acord, domnule Cristian Tudor Popescu! Vă admir, dar vă sugerez un antrenament cu „iertare, speranță că și cel care greșește se poate căi la un moment dat în viață și poate fi iertat”. Iertarea și speranța vin din iubire, ceea ce ne lipsește nouă astăzi. La ce bun dacă îi iubim doar pe cei drepți, aceasta nu este dovadă de iubire, aceasta ar trebui să fie normalitatea. Iubirea vine pe fondul iertării, empatiei, implicării în a schimba în bine, la nivel personal, orice ni se pare de îndreptat – au fost câteva dintre mesajele celor care nu au fost de acord cu mesajul gazetarului.

Așa cum era de așteptat, au existat și persoane care au aprobat cele spuse de CTP.

Domnule C.T Popescu, vă salut cu respect! M-ați uns la suflet cu această postare. Este exact ceea ce simt vis-a-vis de aceste personaje…

Pentru cei care nu sunt de acord cu cele descrise de CTP, să știți că nu e răutate ci doar o constatare!

E dur ce spuneți! E mult curaj! Dar sunt de acord cu fiecare cuvânt. Vă propun să analizați zilnic câte o vorbă de asta de duh românească, cu care ne-au împuiat capul de mici. Un exemplu „să faci ce zice popa, nu ce face popa”.

Domnule Popescu, mai bine de atât nici nu puteam să îmi exprim părerea. Sunt cu totul de acord cu ceea ce ați concluzionat. Exact aceleași sentimente mă încearcă față de aceste personaje!

Foto – Facebook

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton