Efectuarea testelor clinice avansate pentru tratamentul CT-P59 al companiei biofarmaceutice sud-coreene Celltrion, ce ar putea fi folosit împotriva noului coronavirus, a fost aprobată de Ministerul sud-coreean al Siguranţei Alimentelor şi Medicamentelor.
Testele iniţiale întreprinse pe persoane sănătoase au arătat că substanţa antivirală pe bază de anticorpi dezvoltată de Celltrion nu a avut efecte nocive. Următoarele faze ale testelor vor avea ca subiecţi persoane cu simptome moderate şi severe, potrivit Agerpres.
Testele din faza a doua vor fi întreprinse pe 300 de persoane pentru a stabili dozajele adecvate, iar în faza a treia, în care vor fi implicaţi în jur de 270 de pacienţi, se va testa eficacitatea reală a CT-P59 contra infecţiilor virale.
Citește gratuit ediția de septembrie a revistei Unica. O găsești AICI