Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat că magistrala M5 de metrou va fi dată în trafic cu călători după ce vor fi realizate toate testele dinamice, iar acest lucru s-ar putea întâmpla la începutul lunii septembrie.
„În 22 iunie când am fost acolo, am spus foarte clar în baza unor afirmaţii scrise, nu aşa doar spuse şi nesemnate, în baza unor asumări pe hârtie date de conducere companiei Metrorex, conducerea companiilor care lucrează pe această magistrală, noi am spus 30 iunie. Acest lucru nu a fost posibil. Am explicat de ce. Au fost două motive. Centrala de ventilaţie, una din cele 6 centrale nu a fost finalizată. Astăzi lucrările la această centrală au fost finalizate. Deci nu mai există niciun impediment pentru ca testele dinamice, care au început pe data de 14 august, să nu fie finalizate”, a declarat Bode la B1 TV.
Noi sperăm ca în maximum o lună – o lună şi jumătate aceste teste să fie finalizate, iar în acel moment, când ai finalizată centrala, am văzut cu toţii, că am fost împreună cu dumneavoastră, cu colegii dumneavoastră jurnalişti, am parcurs întreg traseul celor 10 staţii, împreună cu domnul prim-ministru. Am arătat că lucrările sunt finalizate, doar că avem probleme la această centrală şi nu puteam realiza toate testele dinamice. În momentul în care vom realiza toate testele dinamice specialiştii ne vor spune “da, putem să dăm în trafic cu călători”. Eu îmi doresc cât mai repede, îmi doresc în luna septembrie să putem să dăm în trafic cu călători Magistrala M 5 de metrou”, a mai spus ministrul Transporturilor.
De asemenea, el a precizat că specialiștii sunt cei care vor decide momentul în care magistrala M5 va fi dată în exploatare.