Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București a atras atenția că situația în secția COVID a spitalului este tot mai gravă și locurile de la Terapie Intensivă se ocupă imediat.
În ciuda restricțiilor impuse de autorități pentru a limita răspândirea noul coronavirus, situația din spitalele suport COVID-19 nu pare să se îmbunătățească. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta”, spune că în ultimele zile „lucrurile sunt cel puțin la fel de grave, poate chiar mai grave”.
„Problema e că acum în secția COVID lucrurile sunt extrem de delicate. În acest moment, noi am mărit capacitatea secției și cu toate acestea, toate paturile se ocupă și nu știm, în fiecare seară, unde vom găsi soluții pentru pacienții care vor veni peste noapte. Este extrem de dificilă garda și situația”, a declarat aceasta, potrivit Digi24.
„Dacă am avea locuri în Terapie intensivă, numărul pacienţilor din terapie intensivă ar fi mult mai mare. Avem 60 de pacienţi cu forme sever în secţie, din care o parte, o mare parte, ar putea să beneficieze de asistenţă în Terapie Intensivă, unde nivelul de evaluare şi de suport este net diferit. În acest moment ne descurcăm cu ce avem şi încercăm să facem tot ce putem pentru pacienţii noştri. Nu înseamnă că nu primesc tratament, toţi sunt îngrijiţi, dar cu siguranţă lucrurile ar sta altfel dacă am avea mai multe paturi în Terapie Internsivă”, a mai spus medicul.
Beatrice Mahler: „Și decembrie va fi o lună în care vom plânge mult”
Beatrice Mahler a atras atenția că există o „transmitere comunitară intensă”, care îngreunează situația în spitale, iar dacă lucrurile continuă în această direcție, rata mortalității va fi și mai mare în următoarea lună.
„Pe mine mă îngrijorează, dacă mă uit pe cifrele zilnice, mortalitatea, care este în creştere şi pe care o vedem şi noi că a crescut la un nivel îngrijorător, inclusiv la pacienţii internaţi, ceea ce înseamnă că formele care ajung şi foarte târziu, ajung şi foarte decompensaţi, forme severe, cu mortalitate crescută. Vom avea nişte cifre pe mortalitate extrem de mari pentru această lună şi, dacă lucrurile continuă în această direcţie, şi decembrie va fi o lună în care vom plânge mult”, a declarat Beatrice Mahler referitor la necesitatea unei carantinări a Bucureștiului.