Un bărbat care era suspect de coronavirus a fugit din spitalul „Matei Balş” din Bucureşti. Reprezentanţii institutului au anunţat Poliţia Capitalei, care încearcă să îl găsească acum pe bărbat, potrivit mediafax.ro.
Testul efectuat pacientului suspect de coronavirus care a fugit din spital a avut rezultat negativ, potrivit anunțului făcut de Grupul de comunicare strategică.
„Testele prelevate bărbatului înainte de a părăsi spitalul au fost finalizate, rezultatul fiind negativ. Acest lucru înseamnă că bărbatul nu este purtător al virusului. Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București continuă activitățile pentru identificarea bărbatului”, precizează sursa citată.
Ieri, 12 persoane care trebuiau să rămână în izolare la domiciliu nu au fost găsite în locuinţe de poliţiştii din sectorul 4. Pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor. În astfel de cazuri, pedeapsa poate ajunge chiar şi până la 2 ani de închisoare.