Potrivit specialiștilor în sănătate nu va mai ura foarte mult până când ne vom putea vaccina împotriva COVID-19. Încă se fac testări cu privire la vaccinul anti-SARS-CoV-2, dar în câteva luni, ar putea apărea primele rezultate bune în acest sens. Cu toate acestea, medicii susțin că nu vom scăpa niciodată de acest virus.
„De acest virus nu vom scăpa, nimeni nu a crezut vreodată. Noi am reușit să eradicăm o singură boală, variola, uitați-vă, boli virale la care vaccinul are peste 95% eficacitate, rujeola de exemplu, în fiecare an face sute de mii de victime, cu toate că boala e prevenibilă prin vaccinare. Izbucniri epidemice la nivel local, microepidemii vor continua să există și în anii următori, fără un impact similar cu ceea ce se întâmplă în momentul de față, pentru că acum dacă am trecut 10% prin boală sau 15%, există 85- 90% care nu au trecut prin boală, discutăm de o populație care nu s-a întâlnit cu boala și e la risc. După introducerea vaccinării, putem să estimăm că vom avea o rezistență indusă prin vaccinare”, a explictat Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, potrivit digi24.ro.
Citește gratuit ediția de noiembrie a revistei Unica. O găsești AICI
Alexandru Rafila a mai spus că în următoarele săptămâni ar trebui să ne așteptăm la o creștere a numărului de infectări cu noul coronavirus și din cauza acestui pericol, recomandarea sa este să nu ne facem planuri mari pentru sărbătorile de iarnă.