Steaua de pe Walk of Fame a lui Jennifer Lopez a fost vandalizată, iar poliţia investighează cazul. Momentan, nu se cunoaşte autorul.
Steaua artistei a fost murdărită, marţi, cu vopsea neagră, iar deocamdată nu se cunoaşte autorul. Un incident similar a avut loc în luna august, atunci când Consiliul Municipal al West Hollywood, care administrează Walk of Fame, a decis să înlăture steaua preşedintelui american Donald Trump, care fusese vizată în mai multe rânduri de acte de vandalism. Şi steaua actorului Bill Cosby a fost vandalizată, după ce acesta a fost condamnat la închisoare pentru viol. O persoană a scris pe steaua acestuia cuvintele „violator în serie” şi „#MeToo”.
În prezent, pe Walk of Fame există peste 2.600 de stele, în zona Hollywood Boulevard – Vine Street din Los Angeles, California. Stelele sunt oferite muzicienilor, actorilor, regizorilor şi personajelor celebre, în semn de recunoaştere a contribuţiei acestora la dezvoltarea industriei de divertiment. Walk of Fame este de asemenea o populară destinaţie turistică, fiind vizitată anual de milioane de persoane.