În Ungaria, măsurile de restricții împotriva COVID-19 încep să fie relaxate încet-încet. Guvernul ungar estimează că 25% din populația de 10 milioane de locuitori va fi vaccinată până cel târziu miercuri, conform Euractiv.
Guvernul a mai anunțat că va reduce carantina pe timp de noapte de la ora 20:00 la ora 22:00, atunci când pragul de vaccinare va depăși 25%, potrivit Libertatea. Mai mult, magazinele pot rămâne deschise până la ora 21:30, având însă restricții asupra numărului de clienți din interior. Totodată, hotelurile și restaurantele vor fi închise în continuare, excepți făcând comenzile la pachet și livrările la domiciliu. Și școlile din Ungaria urmează să fie deschise de la mijlocul lui aprilie, atunci când profesorii vor fi vaccinați.
În prezent, accesul în țară este permis exclusiv cetățenilor maghiari. De asemenea, sectoarele neesențiale sunt închise. În spitale și în centrele de vaccinare, accesul presei este interzis de guvern, pe motiv că ar putea perturba activitățile.
Citește și: Reacția medicilor după protestele anti-restricții din România
Citește și: Cât durează noile restricții, potrivit lui Florin Cîțu: „Trebuie să avem răbdare în martie și aprilie”
Citește și: Guvernul nu relaxează măsurile anti-COVID-19: „Modificarea restricțiilor depinde de reducerea ratei de infectare”
Citește și: Accesul în restaurante, cinematografe sau la evenimente ar putea fi din nou permis. Care ar fi soluția
Prim-ministrul Viktor Orbán jonglează cu necesitatea unei carantine, pentru a ține în frâu numărul de cazuri COVID-19, și cu necesitatea de a redeschide economia, cu scopul de a evita o nouă recesiune, în contextul în care într-un an vor fi alegeri în Ungaria.
Între timp, multe dintre cadrele medicale din Ungaria sunt de părere că guvernul ar trebui să amâne redeschiderea, în contextul în care spitalele se umplu dincolo de capacitate și săptămâna trecută a fost înregistrat un număr record de decese cauzate de COVID-19.
În Ungaria, campania de vaccinare s-a desfășurat mai rapid decât în restul Europei, întrucât autoritățile au decis să autorizeze vaccinul rusesc Sputnik V, dar și cel chinezesc dezvoltat de Sinopharm, neținând cont de politica comună UE cu privire la vaccinare.
Foto: 123rf.com