Sasha Ichim face activism pentru drepturile omului din 2013 și s-a ocupat, în special, de drepturile persoanelor LGBT. Se identifică ca bărbat transgender și este bucuros că până la sfârșitul anului identitatea sa de gen se va reflecta inclusiv în actele sale de identitate. Sasha consideră că lipsa de informații poate să ducă la bullying și crede într-o educație care să ne ducă în punctul în care să-i acceptăm pe cei de lângă noi în toată diversitatea lor.
Care este experiența ta cu bullyingul?
Sasha Ichim: ”Prima dată m-am întâlnit cu bullyingul la mine acasă. Pe la patru ani m-am prins că nu sunt cum e surioara mea mai mare, adică fetiță, și i-am spus mamei mele să mă tundă. Mama a fost super, m-a tuns, a încercat să-mi explice care este diferența între fetițe și băieței. Singura diferență pe care o vedeam eu era că ei poartă pantaloni scurți și au părul tuns scurt. Nu mă interesa nimic anatomic, că oricum nu prea înțelegeam eu. Și atunci am cerut hainuțe „de băiat” și să mă tundă ca pe băieți. Și a fost ok, maică-mea chiar a fost ok în perioada aceea, doar că aveau o plăcere proastă, îmi iubesc părinții, dar tot consider că era o plăcere proastă: făceau foarte des mișto de mine. Mă întrebau dacă nu cumva vreau o operație de schimbare de sex, dacă nu vreau să fiu băiețel. Iar eu mă entuziasmam foarte tare, pentru că pentru mine, la 4, 5, 6, 7 ani, să-mi dai așa o speranță, mi-ai fi așezat lumea la picioare. Și apoi întorceau un pic placa și râdeau de mine. Foloseau doar așa ca să vadă cum mă entuziasmez, apoi să vadă cum decad și încep să plâng ușor ușor, când mă prindeam că e doar un mișto.
„În momentul în care în identitatea ta tu știi cine ești, dar în exterior nu ai cum să-i faci pe restul să te creadă și să se comporte ca atare, practic în fiecare zi tu treci printr-o micro-agresiune.”
La școală a fost totul super ok până prin clasa a cincea, a șasea, când băieții au început să mă excludă. Nu mai jucam fotbal pentru că nu mai eram băiețel, deși eu jucasem toată copilăria mea, cumva, fotbal cu ei și în toată perioada aia de școală primară nu am avut nicio problemă să mă integrez în grupul lor. Dar undeva prin clasa a cincea s-au schimbat niște lucruri, s-au pus niște presiuni, probabil mai mari, pe noi să ne despărțim pe sexe.
Eu am crescut, de fapt, cu bullying-ul. Pentru că în momentul în care în identitatea ta tu știi cine ești, dar în exterior nu ai cum să-i faci pe restul să te creadă și să se comporte ca atare, practic în fiecare zi tu treci printr-o micro-agresiune. În momentul în care nu se întâmpla, eu eram într-o stare de-asta de – exteriorul mă respinge, tot ce-i din lumea asta din exterior mă reneagă deși eu nu am făcut nimic, adică nici eu n-aveam răspunsuri la întrebările astea. Eu am fost un copil mic care a trăit efectiv așteptând să moară. Aflasem eu la un moment dat de undeva că se poate să te reîncarnezi, eram destul de micuț și de atunci mi-a rămas filmul ăsta în cap, că eu trebuie să aștept să mor ca să mă reîncarnez în băiat.
„Cred că frustrarea care duce mai departe la bullying, poate fi oprită dacă oamenilor li se dau informații.”
De când am făcut tranziția și socială, și hormonală și am început să iau testosteron, o singură dată am trecut printr-o experiență mai nasoală, de agresivitate. Eu am încercat să nu dau curs situației și până la urmă, cum îți spuneam mai devreme, dacă te poziționezi într-un mode de combat înăuntrul tău, nu o să iasă niciodată pace din niciun fel de interacțiune. Eram fix la începutul tranziției, testosteronul nu începuse să își facă încă prea bine efectul, abia mi se îngroșase un pic vocea, trăsăturile mele pe estrogen erau destul de feminine, și băieții ăștia erau foarte curioși dacă sunt fată sau băiat. Au insistat așa, eu stăteam și citeam, eram într-un parc, până când unul dintre ei mi-a luat cartea din mână, pentru că eu nu voiam să intru în niciun fel de combat cu ei. În momentul ăla în care mi-a luat cartea din mână, parcă bărbatul ăla macho din mine, m-am ridicat și i-am dat un pumn lui băiatul ăla de mi-a luat cartea. Dar îmi imaginez că dacă nu făceam chestia asta, nu se ajungea să mi-o iau și eu, să fiu caftit.”
Ce soluții vezi tu pentru combaterea bullying-ului?
Sasha Ichim: Până acum, cartea mea de succes a fost „Vorba dulce mult aduce” și am reușit să ies din multe situații așa mai ciudățele, vorbind foarte deschis și foarte onest și foarte sincer oamenilor. Pentru că știu că nu există informații, știu că ființa umană este o ființă foarte curioasă și învățăm încă de când începem să ne uităm în jurul nostru și avem câteva săptămâni, noi băgăm la cap acolo tot ce se întâmplă. Și cred că e o bucată foarte mare de informație, asta care ține de sexualitate, de identități sexuale, și cea care ține de identități de gen, de felul în care ne raportăm noi la conceptul de gen creat de societate, care lipsește.
„Trăim într-o societate în care sexualitatea este un subiect tabu, iar asta produce victime în toate păturile sociale.”
Cred că da, frustrarea care duce mai departe la bullying, poate fi oprită dacă oamenilor li se dau informații, dacă oamenii sunt educați, dacă există locuri în care să poți să te duci și să afli diverse informații, dar fără ca cel care îți dă informația să aibă un aer din ăla de patronizing. Să nu fie prezentată educația ca un bau bau, că în momentul de față tot ce înseamnă educație e prezentat ca un bau bau. Trăim într-o societate în care sexualitatea este un subiect tabu, iar asta produce victime în toate păturile sociale de fapt. E mare lucru să fim de acord cu orice fel de educație care ar putea să ne ducă în punctul în care să-i acceptăm pe cei de lângă noi în diversitatea lor, că suntem atât de diverși, atât de diverși unii de alții.
Citește și:
Cum ne recomandă psihoterapeutul să reacționăm într-o situație de bullying
Ultima modificare decembrie 11, 2018 3:21 pm