Gemenii Bridon și Christian, în vârstă de doar 10 ani, și-au resuscitat tatăl cu mișcări învățate din filme, după ce bărbatul și-a pierdut cunoștința în piscina familiei.
Doi frați gemeni și-au resuscitat tatăl cu tehnici învățate din filme
„Era o după-amiază tipică, aveam muzica în boxe, iar eu făceam exerciții de respirație în piscină”, a declarat chiropracticianul Brad Hassig, pentru Today. „Nu mă forțam. Nu încercam să devin pușcaș marin”, a completat.
La scurt timp după ce s-a scufundat sub apă, Brad și-a pierdut cunoștința. Primii care au observat au fost Bridon și Sam, prietenul de 11 ani al gemenilor, care era atunci în vizită. Bridon și Sam l-au alertat pe Christian, care și-a pus ochelarii de înot și s-a scufundat sub apă.
„Christian a zis că eram așezat pe o parte, tremuram, iar fața îmi devenea albastră. A țipat după Bridon și Sam, care au intrat după mine. M-au scos apoi pe scări”, a mai povestit Brad.
Mama gemenilor fiind la serviciu, Sam a bătut la ușile vecinilor, însă fără succes. În cele din urmă a oprit un șofer, care a chemat ambulanța. În tot acest timp, Bridon a încercat să-și resusciteze tatăl, procedură care presupune combinarea compresiilor toracice cu respirație gură la gură, lucruri pe care Bridon nu le învățase, ci doar le văzuse în filmele „Hook” și „The Sandlot”.
Articolul continuă după recomandări
Citește și: Angelina Jolie, trei căsătorii, trei „rochii” ieșite din comun. Ce a purtat actrița la cele trei cununii
Citește și: Brian Austin Green, fostul soț al lui Megan Fox, tată pentru a cincea oară. Prima imagine cu bebelușul
Citește și: Logodnica lui Tom Hiddleston, Zawe Ashton, este însărcinată. Acesta va fi primul copil al actorilor
După 24 de ore, semnele vitale ale lui Brad au redevenit stabile, fiind externat cu hipoxie (aport insuficient de oxigen în organism), edem pulmonar (din cauza lichidului acumulat în plămâni) și dificultăți de respirație.
Deși este obosit și încă respiră greu, Brad se reface. „Am fost la control zilele trecut, iar EKG-ul și tensiunea au fost normale. Mi-am plimbat câinele pentru prima dată de atunci în această dimineață”, a declarat.
Bărbatul și-a jurat că nu va mai face exerciții de respirație în piscină și că nici nu va mai înota vreodată singur.
„Sunt atât de mândru de băieții mei. Le-am zis: «Să nu uitați că sunteți eroi». Le voi fi veșnic recunoscător. Iar Sam este un copil atât de blând și bun, s-a creat o legătură”, a mai declarat Brad. Bridon și Christian au primit telefoane mobile pentru situații de urgență și vor urma un curs de prim ajutor.
Foto: Facebook
Ultima modificare septembrie 12, 2022 1:23 pm