Purtarea măștii de protecție este una dintre cele mai importante măsuri de combatere a pandemiei, însă de miercurea viitoare în Texas nu se vor mai purta.
În Texas, Statele Unite ale Americii, autoritățile au hotărât că au „mijloacele de a-și proteja” populația de COVID-19. „De miercurea viitoare, toate magazinele şi restaurantele de orice tip pot deschide la 100% din capacitatea lor”, a explicat guvernatorul republican Greg Abbott. „Datorită progreselor medicale în domeniul vaccinurilor şi tratamentelor cu anticorpi, Texasul are acum mijloacele de a-şi proteja texanii de coronavirus”.
Decizia a fost luată după ce măsuri asemănătoare au fost suspendate și în alte state, cum ar fi Michigan, Louisiana și Mississippi. În acest moment, Texas s-ar afla într-o situație mai bună decât în octombrie, când capacitatea magazinelor și restaurantelor a fost limitată la 75%, după cum arată Libertatea.
În Texas, aproximativ 44.000 de persoane au murit din cauza COVID-19. Directoarea Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite, Rochelle Walensky, a avertizat luni că relaxările nu sunt recomandate, mai ales cele referitoare la purtarea măștii: „Sunt foarte îmgrijorată de informațiile potrivit cărora din ce în ce mai multe state ridică exact măsurile pe care le-am recomandat pentru a proteja oamenii. Nu este momentul să relaxăm dispozitivele cruciale despre care știm că pot opri răspândirea Covid”.
Foto: 123rf.com