Selfie-ul care a șocat întreaga lume

.

Zilele trecute, o femeie de origine canadiană a fost lovită de un tren, undeva în nordul Italiei. Ambulanța a sosit destul de repede la locul accidentului și femeii i s-a acordat primul ajutor chiar în gară, pe șinele de tren. Ceea ce a șocat pe toată lumea aflată la fața locului nu a fost însă accidentul, ci gestul unui bărbat aflat la câțiva metri de tragedie.

Bărbatul fără sentimente, viral pe internet

În timp ce medicii ajutau femeia lovită de tren, un bărbat aflat pe peron, la doar câțiva metri de locul accidentului, a început să-și facă selfie-uri. El s-a fotografiat de mai multe ori, în încercarea de a obține cadrul perfect, încât în poză să se vadă și medicii care acordau primul ajutor victimei.

Cineva l-a văzut și a surprins într-o fotografie întregul tablou – medicii cu victima și, la câțiva pași, bărbatul care-și făcea selfie. Această fotografie de-a dreptul șocantă a ajuns ulterior pe primele pagini ale ziarelor din Italia, cu titluri diverse, cele mai multe dintre ele legate de faptul că oamenii sunt atât de cuceriți de tehnologie în zilele noastre, încât nu mai au niciun simț, nici simț civic, nici moralitate, nici sentimente.

Autorul selfie-ului șocant a fost căutat de poliție, după ce cazul a devenit viral pe internet, și obligat să șteagă poza din telefon.

Femeia accidentată de tren și-a pierdut în cele din urmă un picior.

Însă dincolo de toate aceste lucruri, internauții au comentat pe marginea gestului făcut de acest bărbat, iar povestea s-a viralizat rapid în mediul online, șocând o lume întreagă, cu atât mai mult cu cât bărbatul care-și făcea selfie ținea degetele de la o mână în formă de V, de la semnul victoriei, notează publicația Corriere della Sera.

Foto – 123rf

    
Vedete din Romania Vedete internationale