Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că românii și-ar putea amâna ratele la bănci în viitorul apropiat.
Marcel Ciolacu a anunțat joi, la Digi24, că pachetul social ce urmează să fie lansat de Guvern va conține posibilitatea amânării ratelor la bănci, potrivit news.ro, însă nu a precizat în ce condiții va fi acest lucru posibil.
„Există varianta amânării ratelor la bănci pentru români”, a explicat Marcel Ciolacu, citat de Libertatea. „A fost discutată şi cu băncile, s-a ajuns la un acord. Luni se va detalia fiecare măsură şi se va spune cum se va aplica. Important e că am ajuns la un consens şi am constatat necesitatea şi cel mai important este că colaborăm astfel încât guvernul să fie pregătit să nu piardă nicio oportunitate”.
Mai mult, liderul PSD a reiterat faptul că măsurile din cadrul coaliției guvernamentale prevăd acordarea unor vouchere în valoare de 50 de euro către persoanele din categorii defavorizate ale populației, la fiecare două luni.
Citește și: Rusoaicele își taie gențile Chanel de mii de euro. Care este motivul
Citește și: Ucraineanca Yulia Chernitskaya, plăcut surprinsă de români! „Am crezut că sunt lacomi”
Citește și: Incendierea sau îngroparea deșeurilor va fi pedepsită cu închisoare de la trei la cinci ani
Citește și: Polițist din Cluj îmbrăcat în uniformă, prins la furat într-un magazin. Cu ce voia să plece
Adoptarea acestor măsuri vine în condițiile în care Guvernul a reușit să facă predictibile prețurile din sectorul de energie. Ciolacu aspus: „Au existat scumpiri speculative, de asta trebuie să prevenim aceste lucruri. Erau băieţii deştepţi din energie cu acele contracte bilaterale. Acum vor fi între producători şi marii consumatori”.
Marcel Ciolacu a discutat și despre cursul valutar, care se menține sub 5 lei. „Primul lucru când am intrat la guvernare a fost pachetul social, după, a venit criza în energie”, a afirmat el. „Nu exista un preţ predictibil la energie electrică şi la gaze. În acest moment, în zona de energie avem un preţ predictibil. Oameni de afaceri îşi pot face planul de business pe baza unor preţuri predictibile. Este şi normal să vii acum şi cu o latură socială. S-a reuşit să ţinem inflaţia cu o singură cifră şi sperăm cu aceste măsuri să continuă. Am reuşit, împreună cu BNR, să ţinem cursul valutar sub 5 lei”.
Cu toate astea, Ciolacu se teme de posibilitatea ca inflația să crească în anul 2022 cu două cifre, motiv pentru care a pledat pentru eficiență guvernamentală.
Foto – 123rf.com
Ultima modificare aprilie 7, 2022 4:41 pm